Rezultatele finale ale admiterii 2024 la Universitatea Politehnica Timișoara, sesiunea iulie, confirmă, încă o dată tendința de creștere a interesului pentru inginerie în general, pentru UPT ca atractivitate în rândul absolvenților de liceu și pentru Timișoara ca oraș potrivit atât pentru perioada studenției, cât și ulterior, din punct de vedere al carierei, având în vedere specificul industrial al municipiului de pe Bega. De altfel, aproximativ 70% dintre candidați provin din alte județe, iar după absolvire rămân în Timișoara, tocmai pentru bunele perspective de carieră pe care le au aici.
Se constată o creștere a numărului de candidați la admitere la UPT, numărul de dosare de înscriere din acest an fiind într-o creștere de peste 50% față de anii anteriori, în acord cu ceea ce se întâmplă în piața muncii în ultimii ani, nevoia de ingineri conducând la o angajabilitate la finalizarea studiilor de peste 90%.
„Timișoara își confirmă în fiecare an renumele de oraș al ingineriei, fiind municipiul cu cei mai mulți studenți la programe de studii tehnice raportat la numărul total de studenți. Anul acesta am înregistrat creșteri la toate facultățile universității reușind cea mai bună sesiune de admitere de vară din ultimii ani, creșterea pe întreaga universitate atingând 12% față de 2023. La acest succes a contribuit efortul colegilor din universitate dar și ceea ce am construit pe baza evenimentelor din anul Capitalei Culturale” a menționat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT.
După centralizarea rezultatelor admiterii 2024, sesiunea iulie, pe locurile bugetate au fost admiși 2083 de candidați, alți 366 au fost admiși pe locurile cu taxă și 284 de candidați au fost înmatriculați la formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă. Cele mai căutate domenii au fost ca și în anii trecuți cele din zona IT (Facultățile de Automatică și Calculatoare și Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale), construcții (Facultățile de Construcții și Arhitectură și Urbanism), al unor specializări din zona mecanicii (ingineria autovehiculelor rutiere, mecatronică, științe inginerești aplicate) pentru care există o industrie puternic dezvoltată la Timișoara. O creștere peste așteptări a atractivității a fost constatată la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, unde s-a dublat numărul candidaților comparativ cu anii precedenți.
Un alt motiv de satisfacție pentru conducerea Universității Politehnica Timișoara îl constituie calitatea candidaților, mulți dintre elevii pasionați de un domeniu optând pentru una dintre facultățile UPT. Astfel, 61 dintre cei admiși sunt laureați ai olimpiadelor și concursurilor naționale și internaționale recunoscute de Ministerul Educației, ei fiind admiși cu media de admitere 10 și vor beneficia de o bursă de performanță în valoare de 1.200 de lei/lună.