Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Instalația luminoasă „Catalizator” de Sebastian Comănescu va fi prezentată în premieră la Noaptea Campusului Deschis

 
 

Noaptea Campusului Deschis va avea loc în data de 28 septembrie 2024 de la ora 18:00, ca parte a Nopții Cercetătorilor Europeni, în campusul Universității Politehnica Timișoara și propune o serie de laboratoare, expoziții, instalații de artă și ateliere.

Intrarea este liberă.

Artistul Sebastian Comănescu propune pentru Noaptea Campusului Deschis o instalație luminoasă denumită „Catalizator” - un catalizator de curiozitate, fascinație și voință. Inspirată de profilul tehnic specific și de atmosfera deschisă pentru inovare și experiment - atât de necesară mediilor universitare - instalația se dezvăluie ca un prototip în lucru, o invenție „neșlefuită” care imprimă în ea dinamismul creației și experimentului.

„Catalizator” are două vieți. Pe timpul zilei, o structură metalică impunătoare își face loc în campus și se lasă chestionată. Ea readuce în discuție abordarea inovatoare a lui Buckminster Fuller și vorbește despre inginerie, arhitectură și procesul de testare continuu, necesar pentru „a face mai mult cu mai puțin”. Odată cu lăsarea serii, instalația prinde viață. Structura se estompează și pune în prim plan un joc de fascicule luminoase care traversează icosaedrul dinspre centru spre margini și înapoi. Asemenea procesului creativ, traiectoria luminii este dinamică și alternantă, are un loc de origine dar și multe posibilități ulterioare de refracție.

Având și un rol simbolic, instalația se lasă descoperită în diferite ipostaze, vizuale și cognitive. Mai mult decât atât, „Catalizator” este o instalație site-specific care, ca orice experiment, produce bucuria procesului, a dialogului și întâlnirilor pe care le determină.

Sebastian Comanescu este Designer Computațional / Artist New Media. A absolvit cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și a continuat studiile în cadrul Centrului CINETic al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică unde a finalizat un program de masterat în Tehnologii Interactive pentru Artele Performative și Media. A lucrat ca Designer în Londra și București și a participat la expoziții colective atât în țară cât și în Europa. În 2020 a înființat propriul studio care practică o abordare bazată pe cercetare în dezvoltarea de proiecte de Design, Architectură și New Media. La bază metodologia de lucru preia și analizează forme și fenomene naturale care mai apoi sunt traduse în design-uri informate pe baza unui proces de proiectare computațional.

O altă atracție a serii va fi atelierul Shape the future colț creativ de modelaj în lut, care se va desfășura în 3 pași – un ghidaj în imaginar, modelajul propriu-zis și debriefingul, axat pe explorarea viziunii fiecăruia asupra a cum va arăta viitorul la nivel individual și societal, care sunt impedimentele cu care se pot confrunta oamenii, care sunt nevoile lor și cum pot construi o societate armonioasă adaptată la cerințele timpurilor noastre.

Noaptea Campusului Deschis reprezintă și o invitație la conectare, vulnerabilitate și discuții necesare. SexEd Creativ: Coming-out în mediul universitar deschide poarta către toate acestea printr-o conversație profundă și autentică despre unul dintre cele mai personale și importante momente din viața oricărei persoane LGBTQ+: coming out-ul. Vom vorbi despre ce înseamnă să te deschizi față de ceilalți cu privire la orientarea ta sexuală și identitatea de gen atunci când începi o nouă etapă a vieții, facultatea, dar cum este la fel de valid și dacă nu vrei să o faci. Discuția va fi moderată de Alexandra Meszaros (Alex), referent CCOC (Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră) și psiholog clinician în supervizare și formare. Încă din facultate, Alex a început să se implice în sectorul civil, respectiv în mediul ONG, și activism pentru drepturile omului.

Noaptea Campusului Deschis a pregătit peste 60 de laboratoare, expoziții, instalații de artă și ateliere cu acces gratuit. Cele trei trasee propuse: Știință și Cercetare, Interacțiune și Conectare, Artă - invită publicul larg să exploreze într-un mod inedit știința și arta, să își creeze propria hartă în funcție de preferințele și curiozitățile sale. Sub sloganul Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările, Noaptea Campusului Deschis deschide ușa către descoperiri, interactivitate, surprize, cercetare și conectare.

Mai multe detalii despre activități și program: https://campuscreativ.upt.ro/ 

Event facebook: https://www.facebook.com/events/506886658552211

***

Proiect realizat cu sprijinul partenerului Banca Transilvania.

Enhance : UPT Campus Creativ” este un proiect inițiat de Liga AC și Universitatea Politehnica Timișoara ce face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parteneri media: Observator Cultural, Zile și nopți, Happ.ro, Haute Culture, Ziarul Metropolis, MunteanuRecomandă

***

Instagram: instagram.com/upt.campus.creativ
Facebook: facebook.com/upt.campus.creativ
TikTok: tiktok.com/@upt.campus.creativ

 
 
Ultima actualizare: 2024-09-25
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +