Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara a atras finanțări de peste 3 milioane de euro pentru două proiecte majore, din cele șase câștigate de cele patru universități timișorene, în cadrul programului național „Primul Student din Familie”

 
 

Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă angajamentul de a oferi șanse egale la educație și de a sprijini incluziunea socială, contribuind la dezvoltarea personală și profesională a studenților, în special a clor din grupuri defavorizate, promovând valorile unei educații accesibile și de calitate. În acest context, universitatea anunță obținerea finanțării pentru două proiecte majore prin Programul Operațional Educație și Ocupare, în cadrul apelului „Primul Student din Familie,” inițiat de Ministerul Educației în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Proiectele, „Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu-UPT)” și „Mecanisme de sprijin pentru acces echitabil la învățământ superior tehnic în Timișoara (ACCES-UPT),” vor beneficia de finanțare din Fondul Social European+, având ca scop creșterea accesului la educație pentru studenții proveniți din familii cu nivel educațional scăzut.

Proiectul Edu-UPT, cu un buget de peste 7,5 milioane de lei, vizează promovarea accesului egal la educație pentru grupurile dezavantajate, precum persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES), absolvenți din mediul rural și alte grupuri sub reprezentate. Prin acest proiect, Universitatea Politehnica Timișoara își propune să reducă rata abandonului școlar și să sprijine participarea la învățământul terțiar prin intervenții directe, servicii de consiliere și îmbunătățirea accesibilității.

Proiectul ACCES-UPT, cu un buget de aproximativ 7,8 milioane de lei, se concentrează pe implementarea de mecanisme de sprijin care să faciliteze accesul echitabil la educația tehnică superioară pentru studenții din Timișoara, în special pentru cei care sunt primii membri din familie care urmează studii universitare. Inițiativele includ sprijin academic, programe de mentorat și consiliere, precum și modernizarea infrastructurii educaționale pentru a asigura un mediu incluziv și accesibil tuturor.

Apelul de proiecte „Primul student în familie” are ca obiectiv sprijinirea tinerilor proveniți din familii cu nivel educațional scăzut în accesarea învățământului superior, prevenirea abandonului universitar și facilitarea accesului studenților cu dizabilități la educație. Prin efortul celor patru universități membre ale Alianței Timișoara Universitară, au fost finanțate șase proiecte care vizează creșterea accesibilității și a incluziunii în educația superioară. UPT va coordona două dintre aceste proiecte care vor facilita accesul tinerilor din regiunea de vest a României la consiliere și sprijin personalizat, ajutându-i să depășească barierele sociale și economice. În plus, vor fi implementate măsuri de prevenire a abandonului universitar și vor fi promovate activități de mentorat și dezvoltare personală, astfel încât acești tineri să devină primii din familiile lor care să urmeze studii universitare,a declarat prof. univ. dr. ing. Alina Dumitrel, Prorector UPT pentru procesul de învațământ, relația cu studenții și asigurarea calității.

Ne bucurăm să vedem că munca depusă pentru construcția proiectelor este recunoscută cu punctaje așa mari. În anii ce urmează, peste 600 de tineri vor fi sprijiniți să acceseze învățământul superior tehnic și să se dezvolte armonios, fiind primii din familiile lor care vor urma cursurile unei universități. Proiectele propun și intervenții istorice pentru accesibilizarea căminelor și cantinelor pentru persoanele cu dizabilități, alături de măsuri sistemice pentru toți studenții UPT, cu scopul de a reduce abandonul universitar.Alexandru Luca, director Departament Marketing Educațional UPT.

Aceste proiecte fac parte dintr-o inițiativă mai amplă de susținere a educației universitare în România, programul „Primul Student din Familie” fiind unul dintre instrumentele strategice prin care se asigură accesul echitabil la educație pentru studenții din medii vulnerabile.

 
 
Ultima actualizare: 2024-09-30
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +