Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cadre didactice din UPT, laureate ale burselor ANIS 2024 pentru inovație în educație

 
 

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Gala Burselor ANIS, acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care recompensează cadrele didactice universitare care inovează în procesul de predare, doi dintre laureați fiind din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Anul acesta, un număr record de 67 de proiecte au fost înscrise la cea de-a VII-a ediție a Galei Burselor ANIS. Aplicațiile au fost depuse de cadre universitare de la 48 de facultăți diferite, din 20 de universități din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu, Galați, Brașov, Oradea, Constanța și Ploiești. Cele mai multe programe – 21 - au fost înscrise la categoria „Tech For All”, de către profesori care au introdus tehnologia și au inovat în cursurile și laboratoarele pe care le predau la facultăți non-tehnice.

Au fost recompensate cu burse în valoare de 5.000 de euro, din partea companiilor membre ANIS, 15 cursuri inovatoare dintre cele 67 propuse spre jurizare. Aplicațiile au fost evaluate de către un juriu independent în baza celor patru criterii de evaluare: inovație, structură, metodă și continuitate.

Dintre cele 15 burse acordate, două au revenit unor cadre didactice din Universitatea Politehnica Timișoara, după cum urmează:

- la categoria Internet of Things (IoT) - Raluca-Gordana Barb, lector la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara, cu proiectul „Rețele numerice integrate”.

Proiectul constă în modernizarea unui curs de telecomunicații, prin integrarea tehnologiilor de vârf din domeniul Internet of Things (IoT) și comunicații 5G, alături de metode de predare moderne, precum blended learning și Resurse Educaționale Deschise (OER). Această actualizare le oferă studenților oportunitatea de a explora direct aplicații IoT și scenarii reale de comunicații 5G, pregătindu-i pentru provocările tehnologice ale viitorului.

- la categoria Tech for All - Nicolae Andrei Crișan, șef-lucrări la Facultatea de Construcții de la Universitatea Politehnica Timișoara, care a înscris proiectul „Informatică aplicată”.

Proiectul a constat în dezvoltarea și implementarea unui curs inovativ de Informatică Aplicată, destinat pregătirii viitoarelor generații de specialiști în construcții pentru provocările digitale. Cursul introduce tehnologii de ultimă generație precum Internet of Things (IoT), Robotic Process Automation (RPA), Big Data, scanare 3D, Building Information Modelling (BIM), Gemeni Digitali, Realitate Virtuală (VR), Realitate Augmentată (AR) și blockchain, având ca obiectiv transformarea industriei construcțiilor într-un sector mai eficient, sigur și sustenabil. Cursul utilizează metoda „flipped classroom”, un concept inovativ care răstoarnă abordarea tradițională de predare. În loc să asiste la prelegeri teoretice în clasă, studenții parcurg materialele de curs în format digital (videoclipuri scurte, documente explicative, întrebări de auto-evaluare, etc.), în propriul ritm, înainte de sesiunea fizică.

Toate aceste materiale sunt disponibile pe platforma MOOC, Campus Virtual și sunt accesibile oricând studenților care doresc să le acceseze. Astfel, orele de curs devin mai interactive și oferă oportunitatea discutării aprofundate a conceptelor și clarificării eventualelor nelămuriri. În plus, utilizarea resurselor deschise (precum Unreal Engine și Nvidia Omniverse) oferă o experiență de învățare modernă, interactivă și captivantă, adaptată nevoilor generației digitale și aliniată cu obiectivele de digitalizare din domeniul construcțiilor.

 
 
Ultima actualizare: 2024-11-12
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +