Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică, vine în sprijinul elevilor de liceu, potențiali studenți, organizând și în 2018, ca în fiecare an, cursuri gratuite de pregătire, indiferent de facultatea pe care doresc să o urmeze și independent de forma admiterii (concurs de dosare sau concurs cu probe de verificare a cunoștințelor). Cursurile de matematică le vor fi deosebit de utile elevilor din ultimul an de liceu, atât în vederea admiterii în anul I, cât și a examenului de bacalaureat.
Cursurile se vor desfășura în perioada 25 februarie - 17 iunie 2018, în fiecare duminică (cu excepția zilelor de 1 și 8 aprilie), între orele 10:00 - 13:00, în amfiteatrul D1 al Facultății de Automatică și Calculatoare, Bd Vasile Pârvan nr. 2.
Temele dezbătute urmează conținutul din volumul ”Culegere de probleme pentru examenul de bacalaureat și admiterea în Universitatea Politehnica Timișoara”, publicat la Editura Politehnica în anul 2017.
Participanților la cursuri NU li se solicită nici un fel de angajament față de Universitatea Politehnica Timișoara.
Temele ce vor fi abordate în cadrul cursurilor de pregătire sunt cele din tabelul de mai jos:
1 | Progresii. Funcţia parte întreagă, radical, funcţia de gradul al doilea. | 25 februarie |
2 | Funcţia exponenţială şi funcţia logaritmică. Sisteme de ecuaţii neliniare. | 04 martie |
3 | Analiză combinatorie. Binomul lui Newton. Numere complexe. | 11 martie |
4 | Matrici, determinanţi, sisteme liniare. | 18 martie |
5 | Funcţii trigonometrice şi aplicaţii în geometria plană. | 25 martie |
6 | Dreapta în plan. Calcule de distanţe şi arii. | 15 aprilie |
7 | Limite de funcţii. Asimptote. | 22 aprilie |
8 | Funcţii continue. Funcţii derivabile. | 29 aprilie |
9 | Aplicaţii ale derivatelor în studiul variaţiei funcţiilor. | 06 mai |
10 | Primitive şi integrale definite. | 13 mai |
11 | Aplicaţii ale integralei definite. | 20 mai |
12 | Structuri algebrice. | 03 iunie |
13 | Inelul polinoamelor cu coeficienţi într-un corp comutativ. | 10 iunie |
14 | Probleme de sinteză. Recapitulare. | 17 iunie |