UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA
DEPARTAMENTUL RELATII INTERNATIONALE
 
 
 
 

MOBILITATI PENTRU STUDENTI 2019-2020

 

 

ATENȚIE! 

Pentru a preveni răspândirea infecției cu noul Coronavirus (COVID-19) studenții care revin din mobilități Erasmus+ sau doresc să candideze pentru mobilități de practică sunt rugați să evite deplasarea la Departamentul Relații Internaționale și să ne transmită întrebările și/sau documentele scanate exclusiv prin e-mail la erasmus.outgoing@upt.ro.

Informații suplimentare privind acest subiect vor fi publicate aici.


Această pagină conţine informaţii oficiale privind programul Erasmus+
din UPT. 
Departamentul Relaţii Internaţionale nu răspunde pentru corectitudinea informaţiilor obţinute din alte surse (pagini web, reţele sociale, grupuri de discuţii, articole din presă, etc.).

Programul Erasmus+ (2014-2021) este un program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, recunoscut pe plan mondial ca fiind cel mai amplu şi accesibil program de schimb universitar. Acesta permite studenților Universității Politehnica Timișoara să beneficieze de sprijin financiar pentru efectuarea unor:

MOBILITĂȚI DE STUDII în:

  • Țările participante la program (KA103):
    • state membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Marea Britanie*, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria);
    • state candidate la UE (Macedonia de Nord, Serbia**, Turcia);
    • state SEE (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).
  • Ţările partenere ale programului (KA107):
    • Albania, Azerbaijan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Israel, Maroc, Mauriţius, Moldova, Muntenegru, Republica Dominicană, Rusia, Serbia**.

cu condiția să fi fost semnat în prealabil un acord Erasmus+ cu universitatea la care se dorește să se efectueze mobilitatea de studii;

MOBILITĂȚI DE PRACTICĂ în universități şi companii din țările participante (KA103):

  • state membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Marea Britanie*, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria);
  • state candidate la UE (Macedonia de Nord, Serbia, Turcia);
  • state SEE (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

* Toate mobilităţile care se desfăşoară către/dinspre Marea Britanie şi care incep înainte de 31 ianuarie 2020 (data preconizată pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) se vor desfăşura în mod normal, până la finalizarea acestora, conform contractelor de finanţare încheiate cu participanţii.

** După epuizarea fondurilor disponibile pentru mobilități în Serbia pe proiectul KA107 2017-2019, studenţii vor fi selectaţi pentru mobilităţi KA103.


Structură pagină (click pe link pentru a accesa direct secţiunea respectivă):

01. Calendar selecţie
02. Cine poate candida?
03. Ce conţine dosarul de candidatură?
04. Câte locuri sunt disponibile?
05. Ce beneficii are studentul Erasmus?
06. Care este valoarea grantului?
07. Care sunt criteriile de selecţie?
08. Unde se poate efectua mobilitatea?
09. Listă acorduri Erasmus+ 2019-2020
10. Când se poate efectua mobilitatea?
11. Ce drepturi au studenţii Erasmus?
12. Ce obligaţii au studenţii Erasmus?
13. NOU! Măsuri de implementare a mobilităților combinate (în format virtual și fizic) - Mobilități studențești (studiu și practică)
14. Informaţii pentru studenţii selectaţi - Mobilităţi de studii
15. Informaţii pentru studenţii selectaţi - Mobilităţi de practică
16. Linkuri utile
17. NOU! Blog pentru studenţii Erasmus din UPT


Calendar selecţie

14.03.2019, 14:00 – Prezentare mobilităţi de studii şi practică (Biblioteca UPT, etaj IV, zona Multimedia).
20.03.2019-29.03.2019 - Depunere candidaturi studii (runda 1) - Lista locurilor disponibile pentru runda 1 de selecţie - mobilităţi de studii KA103 şi KA107 2019-2020 (situaţia la 01.03.2019)
04.04.2019 - Transmiterea dosarelor de candidatură şi a punctajelor pentru criteriile de selecţie comune către coordonatorii de acord
08.04.2019-19.04.2019 - Interviu de selecţie
22.04.2019-23.04.2019 - Publicare rezultate -  Rezultate selecţie mobilităţi de studii - runda 1
24.04.2019 - Depunere contestaţii
25.04.2019 - Publicare răspuns contestaţii
06.05.2019 -15.05.2019 - Depunere candidaturi practică (runda 1)
22.05.2019 - Interviu de selecţie
24.05.2019 - Publicare rezultate - Rezultate selecţie mobilităţi de practică - runda 1
27.05.2019 - Depunere contestaţii
28.05.2019 - Publicare răspuns contestaţii
07.10.2019 - 12.10.2019 - Depunere candidaturi pentru mobilităţi de studii şi practică (runda 2):

16.10.2019 - 22.10.2019 - Interviu de selecţie
24.10.2019 - Publicare rezultate - Rezultate selecție mobilități de studii și de practică - runda 2
28.10.2019 - Depunere contestaţii
29.10.2019 - Publicare răspuns contestaţii
NOU! 30.10.2019 - 29.05.2020 - Rundă deschisă de selecție pentru mobilități de practică Erasmus+ (în semestrul 2 al anului universitar 2019-2020 pentru studenți din an terminal, în vacanța de vară 2020 pentru studenți din ani intermediari, în perioada august 2020 - iulie 2021 pentru viitori absolvenți UPT - promoția 2020): candidaturile depuse prin e-mail la erasmus.outgoing@upt.ro vor fi analizate și aprobate periodic până la epuizarea fondurilor disponibile.


Cine poate candida?

Studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții sunt eligibili pentru mobilități Erasmus+:

  • Înmatriculați la UPT la studii de licență, masterat sau doctorat, cu excepția doctoranzilor implicați în proiecte pe fonduri structurale. Un student aflat în ultimul an de studiu la un program de licență poate candida pentru o mobilitate de studii care se va derula în primul an de masterat (mobilitatea se va putea realiza doar dacă în urma concursului de admitere studentul este admis la un program de masterat în UPT). Pentru stagiile de practică ale absolvenților candidatura se poate depune doar cât timp contractul de studii este valid (înainte de susţinerea lucrării de licenţă/disertaţie).
  • Cu bune cunoștințe de limbi străine. Pentru mobilitățile de studii se va consulta lista de acorduri în care se precizează în ce limbi se poate studia la universitatea parteneră și ce nivel de competență lingvistică trebuie atins înainte de plecare.
  • Care respectă prevederile programului privind durata minimă a unei mobilități și numărul total de zile de mobilitate. În cadrul programului Erasmus+ studenții au posibilitatea să studieze și/sau să efectueze stagii de practică în străinătate cu condiția ca durata cumulată a acestora să nu depășească 720 de zile (în domeniul arhitectură licență + master), respectiv 360 de zile (alte domenii) în fiecare ciclu de studii (licență, master sau doctorat). Durata minimă a unei mobilități de studii este de 90 de zile, iar a unei mobilități de practică este de 60 de zile. Zilele aferente stagiilor de practică ale absolvenților se consideră că fac parte din ciclul de studii recent absolvit. Programul Erasmus+ este o continuare a programului LLP-Erasmus, astfel că zilele de mobilitate LLP-Erasmus efectuate se vor scădea din numărul maxim de zile de mobilitate posibile.

Ce conţine dosarul de candidatură?

  • Formular de candidatură. Se completează în limba română sau în limba engleză de către studenții străini la studii complete care nu cunosc limba română.
  • Foaie matricolă parțială de uz extern. Cererea de eliberare a foii matricole se va depune la Secretariatul Facultății cel târziu cu 5 zile lucrătoare înainte de termenul limită. Foaia matricolă va avea incluse notele obţinute în semestrul I 2018-2019, excepţie făcând doar studenţii aflaţi în anul curent (la data selecţiei) în mobilitate.
  • Copie atestat de cunoaștere a limbii străine în care se va efectua mobilitatea. Pe atestat se va preciza nivelul de cunoaştere a limbii respective folosind nivelurile europene ale Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine (CEF): A1, A2, B1, B2, C1, C2 (detalii: aici). Se acceptă atestatul de competențe lingvistice de la bacalaureat.
  • Doar pentru candidații la mobilități de studii/practică care solicită bonificația la concursul de selecție pentru studenți cu oportunități reduse: adeverință de beneficiar de bursă socială eliberată de către facultate sau actele corespunzătoare obținerii unei burse sociale în UPT. Detalii privind persoanele eligibile pentru burse sociale aici (art. 13).
  • Pentru stagii de practică în companii ale studenților și absolvenților: scrisoare de accept din partea viitoarei companii gazdă.
  • Pentru stagii de practică ale absolvenților: 2 (două) scrisori de recomandare din partea unor cadre didactice titulare din UPT cu care viitorul absolvent a lucrat în ultimii 2 ani.

Toate documentele se vor transmite grupate într-un fişier numit "NumeStudent_PrenumeStudent_Facultate.pdf" (se va păstra ordinea documentelor din lista de mai sus) prin e-mail la erasmus.outgoing@upt.ro. La aceeași adresă de e-mail se pot transmite şi eventualele întrebări legate de program.

Studenţii care doresc să efectueze două mobilităţi distincte în anul universitar 2019-2020 vor transmite două dosare distincte de candidatură. 


Câte locuri sunt disponibile?

  • Mobilităţi de studii: 80 de mobilităţi cu durata de un semestru. Se pot depune cel mult 2 dosare de candidatură într-o rundă de selecţie: unul pentru semestrul I, unul pentru semestrul al II-lea.
  • Mobilităţi de practică (stagii de practică de vară pentru studenţi din toţi anii de studiu, stagii pentru elaborarea lucrării de licenţă, dizertaţie, doctorat sau stagii pentru absolvenţi): 100 de mobilităţi cu durata cuprinsă între 2 şi 5 luni. Un student poate să fie selectat pentru cel mult o mobilitate de acest tip cu durata de 5 luni, astfel că dacă se depun două dosare de candidatură al doilea stagiu de practică va avea o durată mai scurtă (2-3 luni).

Ce beneficii are studentul Erasmus+?

  • Experienţă internaţională deosebit de utilă de-a lungul viitoarei cariere;
  • Recunoaşterea activităţii efectuate pe parcursul mobilităţii conform contractului de studii sau plasament prin intermediul creditelor ECTS şi menţionarea mobilităţii în suplimentul de diplomă eliberat la absolvire;
  • Posibilitatea de a lucra la lucrarea de licență/dizertație/doctorat în unele dintre cele mai bune universități sau companii din ţările participante sau partenere la program;
  • Scutirea de plata taxelor de şcolarizare, înscriere, examene, acces la laboratoare la universitatea gazdă;
  • Sprijin financiar care să acopere cheltuielile suplimentare generate de viaţa într-o ţară străină;
  • Bursa de studii/socială de la UPT se primeşte şi în perioada mobilităţii, dacă studentul rămâne eligibil.

Care este valoarea grantului?

Grantul Erasmus+ nu este menit să acopere toate cheltuielile legate de mobilitate, ci diferenţa dintre costul vieţii în România şi costul vieţii din ţara gazdă. În timpul mobilităţii studentul nu poate beneficia de alte finanţări din fonduri europene (ex. POSDRU).

PENTRU MOBILITĂȚILE DE STUDII:

Țările participante la program:

  • 470 EUR/lună – Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia, Slovenia,Ungaria, Turcia.
  • 520 EUR/lună – Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia,  Spania, Suedia.
  • Pentru studenții cu oportunități reduse  (cei care beneficiază de bursă socială sau cei care ar îndeplini condițiile de obținere a unei burse sociale, dar nu și criteriile academice aferente acesteia) se poate aloca un supliment de grant în valoare de 200 EUR/lună. Suplimentul de grant se alocă doar în baza unor documente justificative (adeverință de beneficiar de bursă socială eliberată de facultate sau setul de documente necesare pentru solicitarea bursei sociale), care trebuie să ajungă la DRI cel târziu cu două luni înainte de începerea mobilității.
  • Cheltuielile de transport internațional nu se decontează separat, ci sunt incluse în grantul mai sus menționat.
  • Candidaţii cu nevoi speciale pot solicita cu 60 de zile înainte de plecarea în mobilitate un supliment de grant (valoarea acestuia depinde de costurile suplimentare pe care le implică fiecare caz în parte: medicamente, tratamente, însoţitor, etc.). Suplimentul pentru nevoi speciale va fi justificat la revenirea din mobilitate prin acte de decont financiar: facturi, contracte, bonuri fiscale, etc.

Țările partenere ale programului:

  • 700 EUR/lună – Albania, Azerbaijan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Israel, Maroc, Mauriţius, Moldova, Muntenegru, Republica Dominicană, Rusia, Serbia
  • Grant transport în funcție de distanța dintre cele două universități:
    • 180 EUR – Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia
    • 275 EUR – Albania, Georgia, Israel, Republica Moldova
    • 360 EUR – Azerbaijan, Maroc
    • 530 EUR – Rusia
    • 1500 EUR – Mauriţius, Republica Dominicană

PENTRU MOBILITĂȚILE DE PRACTICĂ (STUDENȚI ȘI ABSOLVENȚI):

Mobilitățile de practică se pot derula doar în țările participante la program.

  • 670 EUR/lună – Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia, Slovenia,Ungaria, Turcia.
  • 720 EUR/lună – Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia,  Spania, Suedia.
  • În cazul mobilităților de practică nu se acordă suplimentări ale grantului pentru studenții cu oportunități reduse, însă se pot acorda suplimente de grant pentru nevoi speciale dacă este cazul.
  • Cheltuielile de transport internațional nu se decontează separat, ci sunt incluse în grantul mai sus menționat.

Sprijin financiar pentru persoane cu nevoi speciale (diferit de suplimentul de grant pentru studenții cu oportunități reduse, disponibil pentru toate tipurile de mobilități)

O persoană cu nevoi speciale este un potențial participant a cărui situație personală fizică, mentală sau de sănătate este de așa natură încât participarea sa la proiect/mobilitate nu este posibilă fără sprijin financiar suplimentar.

Instituțiile de învățământ superior care au selectat studenți și/sau personal cu nevoi speciale pot solicita un grant de sprijin suplimentar de la Agenția Națională pentru a acoperi costurile suplimentare de participare a acestora la activitățile de mobilitate. Sunt eligibile costurile reale legate direct de participanții cu nevoi speciale și de însoțitorii care participă la activități transnaționale de predare, de formare și de învățare, inclusiv costuri legate de transport și de ședere, dacă sunt justificate și câtă vreme nu se solicită un grant pentru acești participanți prin intermediul categoriilor bugetare „transport” și „sprijin individual”. Așadar, pentru persoanele cu nevoi speciale, grantul poate să fie mai mare decât sumele maxime ale granturilor individuale menționate mai sus. În ceea ce privește însoțitorii studenților și ai membrilor personalului cu nevoi speciale, aceștia au dreptul de a primi o contribuție în conformitate cu prevederile privind mobilitatea personalului (dacă durata totală a șederii însoțitorului în străinătate este de maximum 60 de zile) sau cu cele privind mobilitatea studenților (dacă durata totală a șederii în străinătate depășește 60 de zile). Informaţii suplimentare se pot obține de la DRI.


Care sunt criteriile de selecție?

  • Media multianuală (0-30 puncte) se va calcula folosind pentru examenele nepromovate nota 4. Punctajul final se obține înmulțind media multianuală cu 3. Pentru doctoranzi se va lua în considerare nota rezultată prin conversia punctajului obținut la admitere și a calificativelor din timpul studiilor. Pot pleca în mobilitate doar studenții care au cel mult 3 restanțe la data preconizată de începere a mobilității.
  • Cunoașterea limbii străine (0-30 puncte). Se acordă 10 puncte studenților care efectuează mobilitatea în limba țării gazdă. În funcție de nivelul de cunoaștere (dovedit prin atestatul de competențe lingvistice inclus în dosarul de candidatură) a limbii în care se efectuează mobilitatea se acordă puncte astfel: A1 - 10 puncte, A2 - 12 puncte, B1 - 14 puncte, B2 - 16 puncte, C1 - 18 puncte, C2 - 20 puncte. Majoritatea instituțiilor partenere recomandă B1 ca nivel minim de competență lingvistică la data începerii mobilității.
  • Criterii specifice (0-40 puncte) sunt formulate de comisia de selecție şi făcute publice înainte de interviu. Printre criteriile specifice frecvent folosite menționăm:  compatibilitatea dintre domeniul de studii (specializarea) de la UPT și cel de la universitatea parteneră; compatibilitatea dintre curricula din UPT şi cea din universitatea parteneră pentru anul de studii și pentru semestrul vizat; participarea la activități extra-curriculare și/sau de voluntariat; motivația studentului; criterii profesionale/academice care să confere certitudinea realizării unei mobilități de succes, cum ar fi cunoștințele în anumite discipline, realizările anterioare în anumite discipline de studii (proiecte, lucrări), cunoașterea anumitor medii software, a unor instrumente de lucru specifice, disponibilitatea de a lucra în laborator sau într-un mediu industrial, etc. Un criteriu specific de selecţie pentru stagiile de practică este existenţa scrisorii de accept din partea instituţiei gazdă (0-10 puncte). Candidaţii care depun dosare de candidatură din care lipseşte scrisoarea de accept pot fi declaraţi rezerve sau - dacă punctajul total este mai mic de 50 de puncte - respinşi. Participarea la interviu este obligatorie: studenţii aflaţi la momentul interviului într-o altă mobilitate aprobată de UPT vor avea posibilitatea să participe la interviu fie telefonic, fie prin Skype.
  • Bonificație:
    • studenți aflați la prima mobilitate (10 puncte);
    • studenţii acceptaţi într-un program de dublă diplomă care candidează pentru o mobilitate Erasmus+ (10 puncte);
    • doctoranzi în co-tutelă internaţională care candidează pentru o mobilitate de studii/practică în universitatea coordonatorului străin al tezei (10 puncte).
  • Diferenţiere la egalitate de punctaj: În caz de egalitate a punctajului studenții cu oportunități reduse sau nevoi speciale vor avea prioritate. Statutul trebuie dovedit prin adeverinţa adecvată (a se vedea compoziţia dosarului de candidatură).

Selecția se realizează pe fiecare acord bilateral în parte pentru mobilitățile de studii și la nivelul universității pentru mobilitățile de practică.


Unde se poate efectua mobilitatea?

  • Studiile în străinătate se efectuează pe baza unor acorduri bilaterale încheiate între UPT şi universitățile din ţările participante şi ţările partenere ale programului Erasmus+. În acorduri sunt prevăzute numărul maxim de luni și de studenți, profesorii coordonatori și domeniile de studii eligibile. Studentul alege universitatea pentru care va candida folosind lista acordurilor valabile pentru anul 2019-2020, ținând cont de compatibilitatea dintre cursurile aflate în curricula UPT şi cele pe care doreşte să le urmeze la universitatea parteneră, dar și de limba străină în care se vor ţine cursurile la universitatea vizată. Durata minimă a unei mobilități de studii este de 3 luni (90 de zile). Un student poate beneficia de 2 mobilităţi de studii în acelaşi an universitar dacă există compatibilitate între calendarele academice ale universităţilor implicate. În 2019-2020 se pot finanța mobilități de studii cu durata de cel mult 5 luni (150 zile, un semestru).
  • Stagiile de practică ale studenţilor se pot efectua în orice companie din ţările participante la program, cu excepția instituţiilor europene, organizațiilor care administrează programe europene sau reprezentanțelor diplomatice naționale ale țării studentului. Recomandări privind felul în care puteți găsi companii gazdă şi oferte primite de la partenerii noştri aici. Stagiile de practică ale studenților se pot derula și în universități cu care UPT a semnat acorduri bilaterale în acest sens (a se vedea sheet-ul SMP-Mobilităţi de practică din lista acordurilor valabile în anul universitar 2019-2020). Durata minimă a unui stagiu de practică este de 2 luni (60 de zile). În 2019-2020 se pot finanța mobilități de practică cu durata de cel mult 5 luni (150 de zile).
  • Stagiile de practică ale absolvenților din 2019 se pot efectua doar în companii din țările participante la program. Nu sunt eligibile ca instituții gazdă: instituțiile europene, organizațiile care administrează programe europene sau reprezentanțele diplomatice naționale ale țării studentului, instituţiile de învăţământ superior. Recomandări privind felul în care puteți găsi companii gazdă și oferte primite de la partenerii noștri aici. Stagiile de practică vor începe cel mai devreme în august 2019 şi trebuie să se finalizeze în termen de 12 luni de la data absolvirii. Durata minimă a unui stagiu de practică pentru tineri absolvenți este de 2 luni (60 de zile).  În 2019-2020 se pot finanța mobilități de practică pentru absolvenţii din promoţia 2019 cu durata de cel mult 5 luni (150 de zile).
  • NOU! Stagiile de practică ale absolvenților din 2020 se pot efectua în termen de 18 luni de la data absolvirii. 

Nu este permisă efectuarea mobilităților Erasmus+ în universități / companii din țara în care este domiciliat sau a cărei cetățenie o deține candidatul (de exemplu un student care are domiciliul în Germania și este înmatriculat la UPT poate efectua o mobilitate de studii sau de practică în oricare dintre țările participante sau partenere la program cu excepția României și Germaniei).


Listă acorduri Erasmus+ 2019-2020

Locuri disponibile pentru mobilităţi de studii şi practică Erasmus+ în anul universitar 2019-2020 - runda 1

Locuri disponibile pentru mobilităţi de studii şi practică Erasmus+ în anul universitar 2019-2020 - runda 2 (situaţia la 03.10.2019)

 Pași de urmat pentru alegerea universității gazdă:

1.    Descărcați lista de acorduri de mai sus.

2.    Selectați în tabel facultatea la care sunteți înmatriculat, ciclul de studii şi limba străină în care doriţi să studiaţi.

3.    Accesați site-urile universităților partenere care vă atrag și căutați oferta lor academică în limbile străine pe care le cunoașteți. Un criteriu important de selecție este compatibilitatea dintre disciplinele pe care le veți studia la UPT și cele de la universitatea gazdă. Semestrul în care se va efectua mobilitatea va fi semestrul în care compatibilitatea este cea mai bună.

4.    Nu contactați universitățile partenere pentru a pune întrebări despre oferta lor academică, cazare, etc, înainte de a fi selectaţi de către UPT pentru programul Erasmus+! Dacă aveți întrebări despre un acord contactați cadrul didactic coordonator din UPT (întrebări de natură academică) și/sau Departamentul Relații Internaționale al UPT la erasmus.outgoing@upt.ro (întrebări privind dosarul Erasmus, aspecte administrativ-financiare legate de mobilităţi).


Când se poate efectua mobilitatea?

  • Studii: în primul sau al doilea semestru, conform calendarului academic al universităţii gazdă.
  • Practică - studenţi licenţă şi masterat: semestrul al doilea (pregătirea lucrării de licenţă, dizertaţie) sau vacanţa de vară din 2020. Toate mobilităţile se vor finaliza înainte de 15.09.2020.
  • Practică doctoranzi: în perioada 01.07.2019 - 15.09.2020.
  • Practică absolvenţi cu sau fără diplomă: din luna august a anului absolvirii (obţinerea tuturor creditelor) până în luna iunie a anului următor absolvirii. Toate mobilităţile se vor finaliza până în 01.06.2020.

Ce drepturi au studenţii Erasmus+?

  • Încheierea unui Learning Agreement for Studies (Acord de studiu) înainte de plecarea în mobilitate, semnat și ștampilat de părțile implicate: student, conducere facultate și coordonator instituțional din partea UPT și din universitatea parteneră;
  • Obținerea unui Transcript of Records (foaie matricolă) de la universitatea parteneră la sfârșitul mobilității;
  • Recunoașterea academică a rezultatelor obținute, conform precizârilor din Learning Agreement for Studies;
  • Scutirea la universitatea gazdă, de la plata taxelor de înscriere, școlarizare, examinare, acces la laboratoare și biblioteci;
  • Păstrarea bursei de studii pe perioada mobilității dacă studentul rămâne eligibil.
  • Studentul titular de mobilitate în semestrul I își păstrează  statutul avut înainte de plecare pe tot parcursul anului universitar, cu condiția îndeplinirii obligațiilor academice (obținerea a 30 de credite ECTS/semestru la universitatea parteneră).
  • Studentul titular de mobilitate care are, la plecare, dreptul la un loc de cazare în căminele UPT, își păstrează acest drept și la întoarcerea din mobilitate.
  • Drepturile studenţilor internaţionali

Ce obligaţii au studenţii Erasmus+?

  • Trimiterea documentelor de candidatură si apoi de mobilitate solicitate la timp, completate integral și corect prin e-mail la adresa erasmus.outgoing@upt.ro.
  • Respectarea termenlor limită şi a procedurilor impuse de univerităţile partenere pentru depunerea dosarului de candidatură, înmatriculare, cazare, înscrierea la cursuri, evaluare, etc.
  • Respectarea tuturor regulilor și obligațiilor asumate prin Learning Agreement for Studies/Traineeship și prin Contractul Financiar: obținerea creditelor contractate prin L.A./T.A., respectarea perioadei și duratei stagiului Erasmus, depunerea tuturor documentelor post-stagiu in termen de 5 zile de la încheierea mobilității.
  • Obținerea vizelor și a asigurărilor de orice tip este sarcina personală a beneficiarului de mobilitate.
  • Prezența la acțiunile de promovare a programului Erasmus+ în UPT atunci când se solicită acest lucru, timp de 3 ani de la derularea mobilității.

NOU! Măsuri de implementare a mobilităților combinate (în format virtual și fizic) - Mobilități studențești (studiu și practică)

  • În cazurile în care organizarea unei mobilități combinate este posibilă, se permite combinarea unei perioade de mobilitate în format virtual (în cadrul căreia un participant care se află în țara de origine urmează/participă la cursuri/activități organizate de instituția/organizația gazdă și prevăzute în acordul de mobilitate, prin utilizarea metodelor de studiu la distanță, instrumentelor digitale în format online etc.) cu o perioadă de mobilitate în format fizic (în care participantul desfășoară activitățile prevăzute în acordul de mobilitate în cadrul instituției/organizației gazdă, respectând durata minimă eligibilă pentru tipul respectiv de mobilitate conform Ghidului Programului Erasmus+).
  • În cazul în care intervine o situație de forță majoră justificată care afectează desfășurarea unei mobilități combinate, perioada de mobilitate în format fizic poate fi redusă sau anulată, fiind permisă înlocuirea acesteia cu o prelungire a perioadei de mobilitate în format virtual.
  • Pe durata de mobilitate realizată în format virtual (format virtual = studentul se află în țara de origine, iar cursurile/activitățile de la instituția gazdă sunt realizate online), participantul nu primește finanțare din fonduri Erasmus+ ale UE. Pe durata de mobilitate realizată în format fizic (format fizic = studentul se află în țara instituției gazdă, iar cursurile/activitățile sunt efectuate online sau față-în-față. Mobilitatea trebuie să înceapă cu activități față-în-față) participantul poate primi finanțare din fonduri Erasmus+ ale UE, nivelul grantului fiind cel aferent tipului de mobilitate la care participă conform regulilor deja existente. Regulile cu privire la nivelul grantului SOM per participant nu se modifică, iar mobilitățile combinate sunt eligibile pentru calcularea cuantumului grantului SOM aferent proiectului de mobilitate.
  • Pentru participanții cu nevoi speciale, AN poate evalua și aproba alocarea unor fonduri suplimentare destinate pentru a facilita participarea acestora la activități de mobilitate în format virtual.
  • Alocarea licențelor OLS către participanți se poate face ținând cont de începerea perioadei de mobilitate, chiar dacă este în format virtual sau fizic.
  • Pot exista perioade de întrerupere temporară între perioada de mobilitate în format virtual și cea în format fizic, atâta timp cât activitatea de mobilitate este desfășurată în limita perioadei de desfășurare a proiectului de mobilitate în cadrul căreia este raportată.
  • Perioadele de mobilitate în format virtual și fizic vor fi luate în considerare pentru recunoașterea perioadelor de studiu sau practică și echivalarea materiilor/activităților din acordul de mobilitate, astfel încât, în final, studenții să obțină toate creditele ECTS menționate în acordul de mobilitate și foaia matricolă.
  • Perioadele de mobilitate în format virtual și fizic trebuie atestate de instituția/organizația gazdă prin documentele justificative aferente (menționate în Anexa III la contractul de finanțare).

Informaţii pentru studenţii selectaţi

1. MOBILITĂŢI DE STUDII

Studenţii selectaţi vor fi nominalizaţi de DRI la universitatea parteneră. După nominalizare studenţii primesc de cele mai multe ori un set de instrucţiuni de la universitatea gazdă privind documentele pe care trebuie să le transmită şi termenele limită până la care acestea trebuie să le parvină. Unele universităţi nu trimit însă aceste pachete de informaţii fiecărui student în parte, ci le postează pe site-ul Departamentului lor de Relaţii Internaţionale.

Toate documentele care necesită aprobarea coordonatorului instituţional Erasmus+ se vor depune la DRI cu minim 7 zile înainte de termenul limită stabilit de universitatea parteneră.

Studenții Erasmus+ selectați pentru mobilități de studii vor contracta 30 ECTS / semestru la universitatea parteneră, cu excepția celor care își elaborează lucrarea de licență (4 ECTS) sau disertaţie (15 ECTS). În cazuri justificate se poate solicita aprobarea unui learning agreement cu un număr mai mic de credite, dar nu mai puțin de 20 credite ECTS/ semestru.

Listă de documente care se vor depune la DRI după selecţie:

  • copie carte de identitate - cartea de identitate trebuie să fie valabilă pe toată durata mobilităţii
  • copie asigurare medicală sau card european de sănătate
  • copie asigurare de accident
  • copie asigurare de răspundere civilă
  • learning agreement (acord de studii):
    • Formular learning agreement 2019-2020 - Se vor completa exclusiv rubricile goale ale documentului. Nu modificaţi conţinutul rubricilor deja completate sau prevederile acordului de studii!
    • NOU! Formular learning agreement valabil începând cu data de 18.09.2020
    • Conţinutul LA-ului se stabileşte în urma discuţiei cu coordonatorul academic al mobilităţii şi decanul/prodecanul /promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (pentru studenţii de la licenţă sau masterat), respectiv conducătorul de doctorat ptr. doctoranzi. LA se listează în 3 exemplare şi se semnează de către student şi de către decanul/ prodecanul/ promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (ptr. studenţii de la ciclurile de licenţă sau masterat), respectiv de către conducătorul de doctorat ptr. doctoranzi, după care se aduce la Departamentul Relaţii Internaţionale la d-ra Miriana MILOSAVLEVICI, care va obţine semnătura coordonatorului instituţional Erasmus şi transmite LA-ul aprobat instituţiei partenere.
    • Nu se pot contracta în perioada mobilităţii materii restante la UPT, ci doar materii care să fie echivalate cu discipline curente şi viitoare.
    • Nu se va semna learning agreementul înainte de susţinerea online a testului de limbă!
  • scrisoare de accept de la universitatea gazdă - aceasta se eliberează de către universitatea parteneră după ce le transmiteţi toate documentele necesare pentru dosarul vostru de student incoming (formular de candidatură, learning agreement, etc). Se acceptă şi documente echivalente (de ex. e-mail de confirmare, listă cu studenţii Erasmus+ publicată pe site, etc.)
  • calendarul academic al universităţii partenere - dacă în scrisoarea de accept nu se menţionează perioada mobilităţii, atunci perioada mobilităţii se va stabili în funcţie de calendarul academic. Linkul către calendarul academic se trimite la erasmus.outgoing@upt.ro
  • extras de cont în euro - obligatoriu contul va fi deschis pe numele beneficiarului bursei
  • cerere de emitere a ordinului de deplasare - formularul se generează la DRI şi necesită semnătura / ştampila decanatului şi semnătura studentului.
  • studenții cu oportunități reduse  (cei care beneficiază de bursă socială sau cei care ar îndeplini condițiile de obținere a unei burse sociale, dar nu și criteriile academice aferente acesteia) care doresc să beneficieze de suplimentul de grant în valoare de 200 EUR/lună:  o cerere adresată d-nei Prof. univ. dr. ing. Lia DOLGA, coordonator instituţional Erasmus, la care se anexează adeverința de beneficiar de bursă socială eliberată de facultate sau setul de documente necesare pentru solicitarea bursei sociale. Cererea şi documentele justificative trebuie să ajungă la DRI cel târziu cu două luni înainte de începerea mobilității.
  • Dacă mobilitatea se suprapune peste examenul de absolvire va fi necesară obținerea aprobării prorectorului de resort înainte de semnarea contractului financiar. Fără această aprobare mobilitatea nu se poate efectua.

Toate documentele de mai sus - exceptând cererea de acordare a suplimentului de grant - trebuie să existe în dosar cu minim o lună înainte de plecarea în mobilitate.

Înainte de plecarea în mobilitate studentul va:

Atenţie! Plata primei tranşe a grantului (80% din grantul total) înainte de plecarea în mobilitate este condiţionată de predarea tuturor documentelor în timp util (cu minim 1 lună înainte de plecarea în mobilitate) şi de primirea fondurilor de la Agenţia Naţională.

În timpul mobilităţii:

  • în prima săptămână a mobilităţii studentul va trimite atestatul de prezenţă care confirmă sosirea la universitatea gazdă
  • în prima lună de mobilitate se pot solicita modificări în acordul de studii (schimbarea disciplinelor trebuie justificată şi aprobată)
  • studentul va urma un curs online de limbă străină dacă în urma testării lingvistice s-a considerat oportun să se aloce un astfel de curs
  • dacă este cazul: studentul poate trimite o  cerere de prelungire / reducere a duratei mobilităţii cu minim 30 de zile înainte de data stipulată iniţial pentru finalizarea mobilităţii. Cererile de prelungire/reducere a duratei mobilităţii sunt analizate individual. Cererile aprobate de prelungire pot să fie cu grant sau cu 0 grant. Reducerea duratei mobilităţii va duce automat la o reducere a grantului. Durata minimă a unei mobilităţi de studii este 90 de zile calendaristice.

Listă de documente care se depun la DRI după revenirea din mobilitate:

  • NOU! Notificare coronavirus
  • atestat de prezenţă care confirmă atât data începerii, cât şi data finalizării mobilităţii - în original
  • transcript of records (foaie matricolă cu rezultatele obţinute la universitatea parteneră în baza căreia se va face echivalarea rezultatelor)
  • learning agreement cu secţiunea "after the mobility" completată
  • raport narativ de activitate în limba română (minim 1 pagină A4) + un set de fotografii (2-6 imagini, dintre care cel puţin una cu participantul la mobilitate) pentru diseminarea experienţei

După finalizarea mobilităţii şi depunerea actelor post-mobilitate la DRI veţi completa:

Atenţie! Plata tranşei a doua se va face numai după ce dosarul este complet, ceea ce include completarea chestionarelor online (obligatorii la finele mobilităţii) şi echivalarea rezultatelor academice de către facultatea de origine.

2. MOBILITĂŢI DE PRACTICĂ (STUDENŢI ŞI ABSOLVENŢI)

Toate documentele care necesită aprobarea coordonatorului instituţional Erasmus+ se vor depune la DRI cu minim 7 zile înainte de termenul limită stabilit de instituţia parteneră.

Listă de documente care se vor depune la DRI după selecţie:

  • copie carte de identitate - cartea de identitate trebuie să fie valabilă pe toată durata mobilităţii
  • copie asigurare medicală sau card european de sănătate
  • copie asigurare în caz de accident
  • copie asigurare de răspundere civilă
  • training agreement (acord de formare profesională): 
    • Formular training agreement 2019-2020 - Se vor completa exclusiv rubricile goale ale documentului. Nu modificaţi conţinutul rubricilor deja completate sau prevederile acordului de practică!
    • NOU! Formular training agreement valabil începând cu 18.09.2020
    • Conţinutul TA-ului se stabileşte în urma discuţiei cu coordonatorul academic al mobilităţii şi decanul/ prodecanul/promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii în cazul studenţilor de la ciclurile de licenţă sau masterat, conducătorul de doctorat în cazul doctoranzilor, respectiv tutorele în cazul absolvenţilor. TA se listează în 3 exemplare şi se semnează de către student şi de către decanul/ prodecanul/ promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (în cazul studenţilor de la ciclurile de licenţă sau masterat), conducătorul de doctorat în cazul doctoranzilor, respectiv de tutore în cazul absolvenţilor, după care se aduce la Departamentul Relaţii Internaţionale la d-ra Miriana MILOSAVLEVICI, care va obţine semnătura coordonatorului instituţional Erasmus şi va transmite TA-ul aprobat instituţiei partenere.
    • Nu se va semna training agreement-ul înainte de susţinerea online a testului de limbă!
  • copie adeverinţă de absolvire cu diplomă (pentru absolvenţi)
  • extras de cont în euro - obligatoriu contul va fi deschis pe numele beneficiarului bursei
  • cerere de emitere a unui ordin de deplasare - formularul se generează la DRI şi necesită semnătura / ştampila decanatului şi semnătura studentului.
  • Dacă mobilitatea se suprapune peste examenul de absolvire va fi necesară obținerea aprobării prorectorului de resort înainte de semnarea contractului financiar. Fără această aprobare mobilitatea nu se poate efectua.

Înainte de plecarea în mobilitate veţi:

  • da un test online de evaluare a competenţelor lingvistice: linkul se primeşte pe adresa de e-mail trecută în formularul de candidatură. Testul de limbă este obligatoriu şi trebuie finalizat înainte de semnarea training agreementului.
  • depune o adeverinţă care confirmă că sunteţi student UPT şi că nu aveţi mai mult de 3 restanţe înainte de plecarea în mobilitate.
  • semna un contract financiar
  • semna declarația privind derularea mobilităților finanțate prin programele Erasmus+ și Spațiul Economic European SEE
  • primi un exemplar al ordinului de deplasare

Atenţie! Plata primei tranşe a grantului (80% din grantul total) înainte de plecarea în mobilitate este condiţionată de predarea tuturor documentelor în timp util (minim 1 lună înainte de plecarea în mobilitate) şi de primirea fondurilor de la Agenţia Naţională.

În timpul mobilităţii:

  • nu puteţi să fiţi delegaţi de compania gazdă să efectuaţi o parte a plasamentului în altă ţară decât cea menţionată în contractul financiar
  • în prima săptămână a mobilităţii veţi trimite atestatul de prezenţă care confirmă sosirea la instituţia gazdă
  • în prima lună a mobilităţii puteţi cere modificări ale acordului de formare profesională (modificările trebuie aprobate de către UPT)
  • veţi urma un curs online de limbă străină dacă în urma testării lingvistice s-a considerat oportun să vi se aloce un astfel de curs
  • dacă este cazul: trimite cererea de prelungire / reducere a duratei mobilităţii cu minim 30 de zile înainte de data preconizată iniţial pentru finalizarea mobilităţii. Cererile de prelungire/reducere a duratei mobilităţii sunt analizate individual. Cererile aprobate de prelungire pot să fie cu grant sau cu 0 grant. Reducerea duratei mobilităţii va duce automat la o reducere a grantului. Durata minimă a unei mobilităţi de practică este 60 de zile calendaristice.

Listă de documente care se depun la DRI după revenirea din mobilitate:

  • NOU! Notificare coronavirus
  • atestat de prezenţă care confirmă atât data începerii, cât şi data finalizării mobilităţii - în original
  • training agreement cu secţiunea "after the mobility" completată. Instituţia gazdă va completa cât mai detaliat posibil această secţiune din acordul de formare profesională pentru că echivalarea / recunoaşterea mobilităţii se va face în baza evaluării activităţii de la compania gazdă
  • raport narativ de activitate de minim 1 pagină A4 + fotografii pentru diseminarea experienţei

După finalizarea mobilităţii veţi completa:

  • un test online de evaluare a competenţelor lingvistice
  • un chestionar privind mobilitatea.

Atenţie! Plata tranşei a doua se va face numai după ce dosarul este complet, ceea ce include completarea chestionarelor online (obligatorii la finele mobilităţii) şi echivalarea stagiului de practică de către facultatea de origine.


Linkuri utile

ALTE INFORMATII

 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi de practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2023-2024.
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi de practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2022-2023.
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi de practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2021-2022.
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2020-2021
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2018-2019.
 
 
   Informaţii de bază despre mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2017-2018.
 
 
    Informaţii de bază despre mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2016-2017.
 
 
   Informaţii de bază despre mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2015-2016.
 
 
   Programul Erasmus+ (2014-2021) înlocuieşte programul LLP- Erasmus (2007-2014). Studenţii UPT pot beneficia de sprijin financiar pentru efectuarea unei mobilităţi de studii sau practi...
 
 
   1 ianuarie 2014 va însemna începrea noului program european în domeniul educaţiei, Erasmus+, care va continua şi dezvolta actualul pachet Lifelong Learning Programme, Youth in Action...
 
 
   Linkuri utile pentru studentii care efectueaza mobilitati in strainatate
 
 
   Sistemul de garantare a împrumuturilor Erasmus+ pentru studii de masterat a fost lansat la începutul acestui an de Comisia Europeană şi de Fondul European de Investiţii. În total, s...
 
 
 
 
 
Piata Victoriei, Nr.2, 300006,
Timisoara, Romania
Tel. +40 256 403034, Fax. +40 256 403033
© Copyright 2024