UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA
DEPARTAMENTUL RELATII INTERNATIONALE
 
 
 
 

MOBILITATI PENTRU STUDENTI 2021-2022

 

Programul Erasmus+ (2014-2021) este un program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, recunoscut pe plan mondial ca fiind cel mai amplu şi accesibil program de schimb universitar. Acesta permite studenților Universității Politehnica Timișoara să beneficieze de sprijin financiar pentru efectuarea unor mobilități de studii sau de practică.

Prin programul Erasmus+ se pot finanța MOBILITĂȚI DE STUDII în universități din următoarele țări:

  • Țările participante la program (KA103):
    • state membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria);
    • state care au fost membre UE: Marea Britanie;
    • state candidate la Uniunea Europeană (Macedonia de Nord, Serbia, Turcia);
    • state SEE* (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).
  • Ţările partenere ale programului (KA107).

și MOBILITĂȚI DE PRACTICĂ în universități sau companii din:

  • state membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria);
  • state candidate la UE (Macedonia de Nord, Serbia, Turcia);
  • state SEE* (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

* Pentru mobilități de studii sau practică în Islanda și Norvegia, vă recomandăm să candidați în cadrul programului de mobilități SEE. Detalii aici


CALENDAR SELECȚIE:

RUNDA 1 - mobilități de studii & practică

RUNDA 2 - mobilități de studii & practică

RUNDA 3 - mobilități de studii & practică

RUNDA 4 - mobilități de practică

  • MOBILITĂȚI DE PRACTICĂ (ÎN ȚĂRILE PROGRAMULUI & ȚĂRILE PARTENERE ERASMUS+):
    • 27.09.2021 - 10.07.2022 - Depunere dosare de candidatură ONLINE pe pagina Solemove

RUNDA 5 - mobilități de studii, practică și proiecte intensive mixte

  •  MOBILITĂȚI DE STUDII (exclusiv ÎN ȚĂRILE PARTENERE):
  • MOBILITĂȚI PROIECT INTENSIV MIXT la Sankt Pölten University of Applied Sciences (Austria)
    • Programele intensive mixte sunt programe scurte, intensive, în cadrul cărora grupuri de studenți vor efectua mobilități mixte (o mobilitate fizică de scurtă durată în străinătate combinată obligatoriu cu o componentă virtuală, facilitând schimbul de învățare online și munca în echipă). Candidaturile se depun prin intermediul platformei Solemove. 8 locuri disponibile pentru studenții UPT.
    • 29.11.2021 - 09.12.2021 - Depunere dosare de candidatură ONLINE pe platforma Solemove
    • 10.12.2021 - 12.12.2021 - Analiză dosare de candidatură
    • 13.12.2021 - 14.12.2021 - Interviu
    • 15.12.2021 - Afișare rezultate
    • 16.12.2021 - Termen limită depunere contestații 
    • 17.12.2021 - Afișare rezultate finale
  • MOBILITĂȚI PROIECT INTENSIV MIXT
    • 1st E³UDRES² Bootcamp on "Smart Regions" organizat de St. Poelten University of Applied Sciences
    • Programele intensive mixte sunt programe scurte, intensive, în cadrul cărora grupuri de studenți vor efectua mobilități mixte (o mobilitate fizică de scurtă durată în străinătate combinată obligatoriu cu o componentă virtuală, facilitând schimbul de învățare online și munca în echipă). Candidaturile se depun prin intermediul platformei Solemove
    • 02.05.2022 - 20.06.2022  - Depunere dosare de candidatură ONLINE pe platforma Solemove
    • 04.07.2022 - 08.07.2022 - Mobilitatea fizică la St. Jakob in Defereggen, Austria
  • MOBILITĂȚI DE PRACTICĂ (ÎN ȚĂRILE PROGRAMULUI & ȚĂRILE PARTENERE ERASMUS+):

Pentru informații suplimentare: 

Miriana MILOSAVLEVICI (mobilități de studii/practică în țările programului Erasmus+)

Diana BALȘ-DIACONESCU (mobilități de studii/practică în țările partenere Erasmus+)

Tel: 0256-403034

E-mail: erasmus.outgoing@upt.ro


Cine poate candida?

Studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții sunt eligibili pentru mobilități Erasmus+:

  • Înmatriculați la UPT la studii de licență, masterat sau doctorat, cu excepția doctoranzilor implicați în proiecte pe fonduri structurale. Un student aflat în ultimul an de studiu la un program de licență poate candida pentru o mobilitate de studii care se va derula în primul an de masterat (mobilitatea se va putea realiza doar dacă în urma concursului de admitere studentul este admis la un program de masterat în UPT). Pentru stagiile de practică ale absolvenților candidatura se poate depune doar cât timp contractul de studii este valid (înainte de susţinerea lucrării de licenţă/disertaţie). Începând cu anul universitar 2021-2022 doctoranzii pot realiza și mobilități de scurtă durată (5-30 zile).
  • Cu bune cunoștințe de limbi străine. Pentru mobilitățile de studii se va consulta lista de acorduri în care se precizează în ce limbi se poate studia la universitatea parteneră și ce nivel de competență lingvistică trebuie atins înainte de plecare.
  • Care respectă prevederile programului privind durata minimă a unei mobilități și numărul total de zile de mobilitate. În cadrul programului Erasmus+ studenții au posibilitatea să studieze și/sau să efectueze stagii de practică în străinătate cu condiția ca durata cumulată a acestora să nu depășească 720 de zile (în domeniul arhitectură licență + master), respectiv 360 de zile (alte domenii) în fiecare ciclu de studii (licență, master sau doctorat). Durata minimă a unei mobilități de studii este de 90 de zile, iar a unei mobilități de practică este de 60 de zile. Zilele aferente stagiilor de practică ale absolvenților se consideră că fac parte din ciclul de studii recent absolvit. Programul Erasmus+ este o continuare a programului LLP-Erasmus, astfel că zilele de mobilitate LLP-Erasmus efectuate se vor scădea din numărul maxim de zile de mobilitate posibile.

Ce conţine dosarul de candidatură?

  • Ghid utilizare platforma Solemove
  • Formular de candidatură - alegeți numele universității, apoi modalitate de conectare UPT, nume de utilizator - adresa de e-mail de student UPT, parola - parola adresei de e-mail furnizate de UPT.
  • Foaie matricolă parțială de uz intern. Foaia matricolă de uz extern se va adăuga ulterior la dosar.  
  • Copie atestat de cunoaștere a limbii străine în care se va efectua mobilitatea. Pe atestat se va preciza nivelul de cunoaştere a limbii respective folosind nivelurile europene ale Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine (CEF): A1, A2, B1, B2, C1, C2 (detalii: aici). Se acceptă atestatul de competențe lingvistice de la bacalaureat.
    • Candidații care nu au un atestat de cunoaștere a limbii în care se va derula mobilitatea (engleză, franceză sau germană) se pot înscrie la Centrul Interlingua al UPT pentru a fi evaluați:
  • Doar pentru candidații la mobilități de studii/practică care solicită bonificația la concursul de selecție pentru studenți cu oportunități reduse: adeverință de beneficiar de bursă socială eliberată de către facultate sau actele corespunzătoare obținerii unei burse sociale în UPT. Detalii privind persoanele eligibile pentru burse sociale aici (art. 13).
  • Pentru stagii de practică în companii ale studenților și absolvenților: scrisoare de accept din partea viitoarei companii gazdă.
  • Pentru stagii de practică ale absolvenților: 2 (două) scrisori de recomandare din partea unor cadre didactice titulare din UPT cu care viitorul absolvent a lucrat în ultimii 2 ani.
  • Candidații cu dublu statut (doctoranzi / cadre didactice) sunt rugați să contacteze personalul DRI la numărul 0256403034 înaintea depunerii candidaturii pe Solemove, în vederea realizării setărilor corespunzătoare în platformă. 

Câte locuri sunt disponibile?

  • Mobilităţi de studii: 80 de mobilităţi cu durata de un semestru. Se pot depune cel mult 2 dosare de candidatură într-o rundă de selecţie: unul pentru semestrul I, unul pentru semestrul al II-lea.
  • Mobilităţi de practică (stagii de practică de vară pentru studenţi din toţi anii de studiu, stagii pentru elaborarea lucrării de licenţă, dizertaţie, doctorat sau stagii pentru absolvenţi): 70 de mobilităţi cu durata cuprinsă între 2 şi 5 luni. Un student poate să fie selectat pentru cel mult o mobilitate de acest tip cu durata de 5 luni, astfel că dacă se depun două dosare de candidatură al doilea stagiu de practică va avea o durată mai scurtă (2-3 luni).
  • Mobilități proiecte intensive mixte: 8 mobilități.

Listă acorduri Erasmus+ 

 

Pași de urmat pentru alegerea universității gazdă:

1.    Selectați în tabel facultatea la care sunteți înmatriculat și tipul de mobilitate pe care doriți să îl efectuați (studii sau practică).

2.    Accesați site-urile universităților partenere care vă atrag și căutați oferta lor academică în limbile străine pe care le cunoașteți. Un criteriu important de selecție este compatibilitatea dintre disciplinele pe care le veți studia la UPT și cele de la universitatea gazdă. Semestrul în care se va efectua mobilitatea va fi semestrul în care compatibilitatea este cea mai bună.

3.    Nu contactați universitățile partenere pentru a pune întrebări despre oferta lor academică, cazare, etc, înainte de a fi selectaţi de către UPT pentru programul Erasmus+! Dacă aveți întrebări despre un acord contactați cadrul didactic coordonator din UPT (întrebări de natură academică) și/sau Departamentul Relații Internaționale al UPT la erasmus.outgoing@upt.ro (întrebări privind dosarul Erasmus, aspecte administrativ-financiare legate de mobilităţi).


Ce beneficii are studentul Erasmus+?

  • Experienţă internaţională deosebit de utilă de-a lungul viitoarei cariere;
  • Recunoaşterea activităţii efectuate pe parcursul mobilităţii conform contractului de studii sau plasament prin intermediul creditelor ECTS şi menţionarea mobilităţii în suplimentul de diplomă eliberat la absolvire;
  • Posibilitatea de a lucra la lucrarea de licență/dizertație/doctorat în unele dintre cele mai bune universități sau companii din ţările participante sau partenere la program;
  • Scutirea de plata taxelor de şcolarizare, înscriere, examene, acces la laboratoare la universitatea gazdă;
  • Sprijin financiar care să acopere cheltuielile suplimentare generate de viaţa într-o ţară străină;
  • Bursa de studii/socială de la UPT se primeşte şi în perioada mobilităţii, dacă studentul rămâne eligibil.

Care este valoarea grantului?

Grantul Erasmus+ nu este menit să acopere toate cheltuielile legate de mobilitate, ci diferenţa dintre costul vieţii în România şi costul vieţii din ţara gazdă. În timpul mobilităţii studentul nu poate beneficia de alte finanţări din fonduri europene (ex. POSDRU).

PENTRU MOBILITĂȚILE DE STUDII:

Țările participante la program (acorduri marcate KA103):

  • 470 EUR/lună – Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia, Slovenia,Ungaria, Turcia.
  • 520 EUR/lună – Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxembourg, Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia,  Spania, Suedia.
  • Pentru studenții cu oportunități reduse  (cei care beneficiază de bursă socială sau cei care ar îndeplini condițiile de obținere a unei burse sociale, dar nu și criteriile academice aferente acesteia) se poate aloca un supliment de grant în valoare de 200 EUR/lună. Suplimentul de grant se alocă doar în baza unor documente justificative (adeverință de beneficiar de bursă socială eliberată de facultate sau setul de documente necesare pentru solicitarea bursei sociale), care trebuie să ajungă la DRI cel târziu cu două luni înainte de începerea mobilității.
  • Cheltuielile de transport internațional nu se decontează separat, ci sunt incluse în grantul mai sus menționat.
  • Candidaţii cu nevoi speciale pot solicita cu 60 de zile înainte de plecarea în mobilitate un supliment de grant (valoarea acestuia depinde de costurile suplimentare pe care le implică fiecare caz în parte: medicamente, tratamente, însoţitor, etc.). Suplimentul pentru nevoi speciale va fi justificat la revenirea din mobilitate prin acte de decont financiar: facturi, contracte, bonuri fiscale, etc.

Țările partenere ale programului (acorduri marcate KA107):

  • 700 EUR/lună
  • Grant transport în funcție de distanța dintre cele două universități

PENTRU MOBILITĂȚILE DE PRACTICĂ (STUDENȚI ȘI ABSOLVENȚI):

Mobilitățile de practică se pot derula doar în țările participante la program.

  • 670 EUR/lună – Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia, Slovenia,Ungaria, Turcia.
  • 720 EUR/lună – Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxembourg, Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia,  Spania, Suedia.
  • În cazul mobilităților de practică nu se acordă suplimentări ale grantului pentru studenții cu oportunități reduse, însă se pot acorda suplimente de grant pentru nevoi speciale dacă este cazul.
  • Cheltuielile de transport internațional nu se decontează separat, ci sunt incluse în grantul mai sus menționat.

PENTRU MOBILITĂȚILE ÎN CADRUL PROIECTELOR INTENSIVE MIXTE:

  • Perioada de mobilitate fizică:
    • Grant până la cea de-a 14-a zi de activitate  - 70 EUR/zi
    • Grant între a 15-a și a 30-a zi de activitate - 50 EUR/zi
    • Pentru studenții cu oportunități reduse se poate aloca un grant suplimentare de 100 EUR (mobilități de cel mult 14 zile) sau 150 EUR (mobilități de 15 - 30 zile);

NOU! Consultați ghidul „Student Erasmus în vreme de pandemie” care cuprinde informații destinate studenților cu privire la organizarea mobilităților în contextul COVID-19 făcând click aici.


Sprijin financiar pentru persoane cu nevoi speciale (diferit de suplimentul de grant pentru studenții cu oportunități reduse, disponibil pentru toate tipurile de mobilități)

O persoană cu nevoi speciale este un potențial participant a cărui situație personală fizică, mentală sau de sănătate este de așa natură încât participarea sa la proiect/mobilitate nu este posibilă fără sprijin financiar suplimentar.

Instituțiile de învățământ superior care au selectat studenți și/sau personal cu nevoi speciale pot solicita un grant de sprijin suplimentar de la Agenția Națională pentru a acoperi costurile suplimentare de participare a acestora la activitățile de mobilitate. Sunt eligibile costurile reale legate direct de participanții cu nevoi speciale și de însoțitorii care participă la activități transnaționale de predare, de formare și de învățare, inclusiv costuri legate de transport și de ședere, dacă sunt justificate și câtă vreme nu se solicită un grant pentru acești participanți prin intermediul categoriilor bugetare „transport” și „sprijin individual”. Așadar, pentru persoanele cu nevoi speciale, grantul poate să fie mai mare decât sumele maxime ale granturilor individuale menționate mai sus. În ceea ce privește însoțitorii studenților și ai membrilor personalului cu nevoi speciale, aceștia au dreptul de a primi o contribuție în conformitate cu prevederile privind mobilitatea personalului (dacă durata totală a șederii însoțitorului în străinătate este de maximum 60 de zile) sau cu cele privind mobilitatea studenților (dacă durata totală a șederii în străinătate depășește 60 de zile). Informaţii suplimentare se pot obține de la DRI.


Care sunt criteriile de selecție?

  • Media multianuală (0-30 puncte) se va calcula folosind pentru examenele nepromovate nota 4. Punctajul final se obține înmulțind media multianuală cu 3. Pentru doctoranzi se va lua în considerare nota rezultată prin conversia punctajului obținut la admitere și a calificativelor din timpul studiilor. Pot pleca în mobilitate doar studenții care au cel mult 3 restanțe la data preconizată de începere a mobilității.
  • Cunoașterea limbii străine (0-30 puncte). Se acordă 10 puncte studenților care efectuează mobilitatea în limba țării gazdă. În funcție de nivelul de cunoaștere (dovedit prin atestatul de competențe lingvistice inclus în dosarul de candidatură) a limbii în care se efectuează mobilitatea se acordă puncte astfel: A1 - 10 puncte, A2 - 12 puncte, B1 - 14 puncte, B2 - 16 puncte, C1 - 18 puncte, C2 - 20 puncte. Majoritatea instituțiilor partenere recomandă B1 ca nivel minim de competență lingvistică la data începerii mobilității.
  • Criterii specifice (0-40 puncte) sunt formulate de comisia de selecție şi făcute publice înainte de interviu. Printre criteriile specifice frecvent folosite menționăm:  compatibilitatea dintre domeniul de studii (specializarea) de la UPT și cel de la universitatea parteneră; compatibilitatea dintre curricula din UPT şi cea din universitatea parteneră pentru anul de studii și pentru semestrul vizat; participarea la activități extra-curriculare și/sau de voluntariat; motivația studentului; criterii profesionale/academice care să confere certitudinea realizării unei mobilități de succes, cum ar fi cunoștințele în anumite discipline, realizările anterioare în anumite discipline de studii (proiecte, lucrări), cunoașterea anumitor medii software, a unor instrumente de lucru specifice, disponibilitatea de a lucra în laborator sau într-un mediu industrial, etc. Un criteriu specific de selecţie pentru stagiile de practică este existenţa scrisorii de accept din partea instituţiei gazdă (0-10 puncte). Candidaţii care depun dosare de candidatură din care lipseşte scrisoarea de accept pot fi declaraţi rezerve sau - dacă punctajul total este mai mic de 50 de puncte - respinşi. Participarea la interviu este obligatorie: studenţii aflaţi la momentul interviului într-o altă mobilitate aprobată de UPT vor avea posibilitatea să participe la interviu fie telefonic, fie prin Skype.
  • Bonificație:
    • studenți aflați la prima mobilitate (10 puncte);
    • studenţii acceptaţi într-un program de dublă diplomă care candidează pentru o mobilitate Erasmus+ (10 puncte);
    • doctoranzi în co-tutelă internaţională care candidează pentru o mobilitate de studii/practică în universitatea coordonatorului străin al tezei (10 puncte).
  • Diferenţiere la egalitate de punctaj: În caz de egalitate a punctajului studenții cu oportunități reduse sau nevoi speciale vor avea prioritate. Statutul trebuie dovedit prin adeverinţa adecvată (a se vedea compoziţia dosarului de candidatură).

Selecția se realizează pe fiecare acord bilateral în parte pentru mobilitățile de studii și la nivelul universității pentru mobilitățile de practică.


Unde se poate efectua mobilitatea?

  • Studiile în străinătate se efectuează pe baza unor acorduri bilaterale încheiate între UPT şi universitățile din ţările participante şi ţările partenere ale programului Erasmus+. În acorduri sunt prevăzute numărul maxim de luni și de studenți, profesorii coordonatori și domeniile de studii eligibile. Studentul alege universitatea pentru care va candida folosind lista acordurilor, ținând cont de compatibilitatea dintre cursurile aflate în curricula UPT şi cele pe care doreşte să le urmeze la universitatea parteneră, dar și de limba străină în care se vor ţine cursurile la universitatea vizată. Durata minimă a unei mobilități de studii este de 3 luni (90 de zile). Un student poate beneficia de 2 mobilităţi de studii în acelaşi an universitar dacă există compatibilitate între calendarele academice ale universităţilor implicate. În 2021-2022 se pot finanța mobilități de studii cu durata de cel mult 5 luni (150 zile, un semestru). 
  • Stagiile de practică ale studenţilor se pot efectua în orice companie din ţările participante la program, cu excepția instituţiilor europene, organizațiilor care administrează programe europene sau reprezentanțelor diplomatice naționale ale țării studentului. Recomandări privind felul în care puteți găsi companii gazdă şi oferte primite de la partenerii noştri aici. Stagiile de practică ale studenților se pot derula și în universități cu care UPT a semnat acorduri bilaterale în acest sens. Durata minimă a unui stagiu de practică este de 2 luni (60 de zile). În 2021-2022 se pot finanța mobilități de practică cu durata de cel mult 5 luni (150 de zile).
  • Stagiile de practică ale absolvenților promoția 2021 se pot efectua doar în companii din țările participante la program. Nu sunt eligibile ca instituții gazdă: instituțiile europene, organizațiile care administrează programe europene sau reprezentanțele diplomatice naționale ale țării studentului, instituţiile de învăţământ superior. Recomandări privind felul în care puteți găsi companii gazdă și oferte primite de la partenerii noștri aici. Stagiile de practică vor începe cel mai devreme în august 2021 şi trebuie să se finalizeze în termen de 18 luni* de la data absolvirii. Durata minimă a unui stagiu de practică pentru tineri absolvenți este de 2 luni (60 de zile).  În 2021-2022 se pot finanța mobilități de practică pentru absolvenţii din promoţia 2021 cu durata de cel mult 5 luni (150 de zile).

* Perioada în care se poate efectua mobilitatea a fost extinsă cu 6 luni față de cea inițială din cauza epidemiei COVID-19.

Nu este permisă efectuarea mobilităților Erasmus+ în universități / companii din țara în care este domiciliat sau a cărei cetățenie o deține candidatul (de exemplu un student care are domiciliul în Germania și este înmatriculat la UPT poate efectua o mobilitate de studii sau de practică în oricare dintre țările participante sau partenere la program cu excepția României și Germaniei).


Când se poate efectua mobilitatea?

  • Studii: în primul sau al doilea semestru, conform calendarului academic al universităţii gazdă.
  • Practică - studenţi licenţă şi masterat: semestrul al doilea (pregătirea lucrării de licenţă, dizertaţie) sau vacanţa de vară din 2021 sau 2022. Toate mobilităţile se vor finaliza înainte de 15.09.2022
  • Practică doctoranzi: 01.07.2021 - 15.09.2022.
  • Practică absolvenţi cu sau fără diplomă: din luna august a anului absolvirii (obţinerea tuturor creditelor) până în luna iunie a anului următor absolvirii. Toate mobilităţile se vor finaliza până în 01.06.2022.

Ce drepturi au studenţii Erasmus+?

  • Încheierea unui Learning Agreement for Studies (Acord de studiu) înainte de plecarea în mobilitate, semnat și ștampilat de părțile implicate: student, conducere facultate și coordonator instituțional din partea UPT și din universitatea parteneră;
  • Obținerea unui Transcript of Records (foaie matricolă) de la universitatea parteneră la sfârșitul mobilității;
  • Recunoașterea academică a rezultatelor obținute, conform precizârilor din Learning Agreement for Studies;
  • Scutirea la universitatea gazdă, de la plata taxelor de înscriere, școlarizare, examinare, acces la laboratoare și biblioteci;
  • Păstrarea bursei de studii pe perioada mobilității dacă studentul rămâne eligibil.
  • Studentul titular de mobilitate în semestrul I își păstrează  statutul avut înainte de plecare pe tot parcursul anului universitar, cu condiția îndeplinirii obligațiilor academice (obținerea a 30 de credite ECTS/semestru la universitatea parteneră).
  • Studentul titular de mobilitate care are, la plecare, dreptul la un loc de cazare în căminele UPT, își păstrează acest drept și la întoarcerea din mobilitate.
  • Drepturile studenţilor internaţionali

Ce obligaţii au studenţii Erasmus+?

  • Trimiterea documentelor de candidatură si apoi de mobilitate solicitate la timp, completate integral și corect prin e-mail la adresa erasmus.outgoing@upt.ro.
  • Respectarea termenlor limită şi a procedurilor impuse de univerităţile partenere pentru depunerea dosarului de candidatură, înmatriculare, cazare, înscrierea la cursuri, evaluare, etc.
  • Respectarea tuturor regulilor și obligațiilor asumate prin Learning Agreement for Studies/Traineeship și prin Contractul Financiar: obținerea creditelor contractate prin L.A./T.A., respectarea perioadei și duratei stagiului Erasmus, depunerea tuturor documentelor post-stagiu in termen de 5 zile de la încheierea mobilității.
  • Obținerea vizelor și a asigurărilor de orice tip este sarcina personală a beneficiarului de mobilitate.
  • Prezența la acțiunile de promovare a programului Erasmus+ în UPT atunci când se solicită acest lucru, timp de 3 ani de la derularea mobilității.

Informaţii pentru studenţii selectaţi

1. MOBILITĂŢI DE STUDII

Studenţii selectaţi vor fi nominalizaţi de DRI la universitatea parteneră. După nominalizare, studenţii primesc de cele mai multe ori un set de instrucţiuni de la universitatea gazdă privind documentele pe care trebuie să le transmită şi termenele limită până la care acestea trebuie să le parvină. Unele universităţi nu trimit însă aceste pachete de informaţii fiecărui student în parte, ci le postează pe site-ul Departamentului lor de Relaţii Internaţionale.

Studenții Erasmus+ selectați pentru mobilități de studii vor contracta 30 ECTS / semestru la universitatea parteneră, cu excepția celor care își elaborează lucrarea de licență (4 ECTS) sau disertaţie (15 ECTS). În cazuri justificate se poate solicita aprobarea unui learning agreement cu un număr mai mic de 30 ECTS, dar nu mai puțin de 20 credite ECTS/ semestru.

RESPONSABILI SEMNARE OLA LA NIVELUL ENTITĂȚILOR DIN UPT

Facultate Nume    E-mail
Școala Doctorală (pentru doctoranzi) Prof. Dr. ing. Dorin LELEA dorin.lelea@upt.ro
Arhitectură și Urbanism Conf. Dr. arh. Cristian BLIDARIU cristian.blidariu@upt.ro
Automatică și Calculatoare

1. Conf. Dr. ing. Ciprian-Bogdan CHIRILĂ (studenți din anii 3-4 licență și masteranzi)

2. Conf. Dr. ing. Loredana STANCIU (studenți din anii 1-2 licență)

chirila@cs.upt.ro

 

loredana.stanciu@upt.ro

Chimie Industrială și Ingineria Mediului Conf. Dr. ing. Cornelia-Veronica MUNTEAN cornelia.muntean@upt.ro
Construcții    Prof. Dr. ing. Sorin HERBAN sorin.herban@upt.ro
Electrotehnică și electroenergetică Conf. Dr. ing. Attila SIMO attila.simo@upt.ro
Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale Ș.l. Dr. ing. Muguraș MOCOFAN muguras.mocofan@upt.ro
Inginerie din Hunedoara Conf. Dr. ing. Sorin-Aurel RAȚIU sorin.ratiu@upt.ro
Management în Producție și Transporturi Conf. Dr. ing. Ilie TĂUCEAN ilie.taucean@upt.ro
Mecanică    Conf. Dr. ing. Cosmin CODREAN cosmin.codrean@upt.ro
Științe ale Comunicării Conf. Dr. Simona-Cristina ȘIMON simona.simon@upt.ro

     
Listă de documente care se vor depune la DRI după selecţie:

  • copie carte de identitate - cartea de identitate trebuie să fie valabilă pe toată durata mobilităţii
  • copie asigurare medicală sau card european de sănătate
  • copie asigurare de accident
  • copie asigurare de răspundere civilă
  • learning agreement (acord de studii):
    • Formular learning agreement valabil de la 18.09.2020
    • Conţinutul LA-ului se stabileşte în urma discuţiei cu coordonatorul academic al mobilităţii şi decanul/prodecanul /promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (pentru studenţii de la licenţă sau masterat), respectiv conducătorul de doctorat ptr. doctoranzi. LA se listează în 3 exemplare şi se semnează de către student şi de către responsabilul menționat mai sus, după care se aduce la Departamentul Relaţii Internaţionale la d-ra Miriana MILOSAVLEVICI, care va obţine semnătura coordonatorului instituţional Erasmus şi transmite LA-ul aprobat instituţiei partenere.
    • Nu se pot contracta în perioada mobilităţii materii restante la UPT, ci doar materii care să fie echivalate cu discipline curente şi viitoare.
    • Nu se va semna learning agreementul înainte de susţinerea online a testului de limbă!
  • scrisoare de accept de la universitatea gazdă. Se acceptă şi documente echivalente (de ex. e-mail de confirmare, listă cu studenţii Erasmus+ publicată pe site, etc.)
  • calendarul academic al universităţii partenere - dacă în scrisoarea de accept nu se menţionează perioada mobilităţii, atunci perioada mobilităţii se va stabili în funcţie de calendarul academic. Linkul către calendarul academic se trimite la erasmus.outgoing@upt.ro
  • extras de cont în euro - obligatoriu contul va fi deschis pe numele beneficiarului bursei
  • cerere de emitere a ordinului de deplasare - formularul se generează la DRI şi necesită semnătura/ştampila decanatului şi semnătura studentului
  • studenții cu oportunități reduse  (cei care beneficiază de bursă socială sau cei care ar îndeplini condițiile de obținere a unei burse sociale, dar nu și criteriile academice aferente acesteia) care doresc să beneficieze de suplimentul de grant în valoare de 200 EUR/lună:  o cerere adresată d-lui Prof. univ. Dr. ec. Claudiu ALBULESCU, coordonator instituţional Erasmus, la care se anexează adeverința de beneficiar de bursă socială eliberată de facultate sau setul de documente necesare pentru solicitarea bursei sociale. Cererea şi documentele justificative trebuie să ajungă la DRI cel târziu cu două luni înainte de începerea mobilității.
  • Dacă mobilitatea se suprapune peste examenul de absolvire va fi necesară obținerea aprobării prorectorului de resort înainte de semnarea contractului financiar. Fără această aprobare mobilitatea nu se poate efectua. 

Toate documentele de mai sus - exceptând cererea de acordare a suplimentului de grant - trebuie să existe în dosar cu minim o lună înainte de plecarea în mobilitate.

ATENȚIE! În cazul în care un student dorește să se retragă din program, acesta va completa și transmite cererea de renunțare la mobilitate la erasmus.outgoing@upt.ro.

Înainte de plecarea în mobilitate studentul va:

Atenţie! Plata primei tranşe a grantului (80% din grantul total) înainte de plecarea în mobilitate este condiţionată de predarea tuturor documentelor în timp util (cu minim 1 lună înainte de plecarea în mobilitate) şi de primirea fondurilor de la Agenţia Naţională.

În timpul mobilităţii:

  • în prima săptămână a mobilităţii studentul va trimite atestatul de prezenţă care confirmă sosirea la universitatea gazdă
  • în prima lună de mobilitate se pot solicita modificări în acordul de studii (schimbarea disciplinelor trebuie justificată şi aprobată)
  • studentul va urma un curs online de limbă străină dacă în urma testării lingvistice s-a considerat oportun să se aloce un astfel de curs
  • dacă este cazul: studentul poate trimite o  cerere de prelungire / reducere a duratei mobilităţii cu minim 30 de zile înainte de data stipulată iniţial pentru finalizarea mobilităţii. Cererile de prelungire/reducere a duratei mobilităţii sunt analizate individual. Cererile aprobate de prelungire pot să fie cu grant sau cu 0 grant. Reducerea duratei mobilităţii va duce automat la o reducere a grantului. Durata minimă a unei mobilităţi de studii este 90 de zile calendaristice.

Listă de documente care se depun la DRI după revenirea din mobilitate:

  • atestat de prezenţă care confirmă atât data începerii, cât şi data finalizării mobilităţii - în original
  • transcript of records (foaie matricolă cu rezultatele obţinute la universitatea parteneră în baza căreia se va face echivalarea rezultatelor)
  • learning agreement cu secţiunea "after the mobility" completată
  • raport narativ de activitate în limba română (minim 1 pagină A4) + un set de fotografii (2-6 imagini, dintre care cel puţin una cu participantul la mobilitate) pentru diseminarea experienţei

După finalizarea mobilităţii şi depunerea actelor post-mobilitate la DRI veţi completa:

Atenţie! Plata tranşei a doua se va face numai după ce dosarul este complet, ceea ce include completarea chestionarelor online (obligatorii la finele mobilităţii) şi echivalarea rezultatelor academice de către facultatea de origine.

2. MOBILITĂŢI DE PRACTICĂ (STUDENŢI ŞI ABSOLVENŢI)

Toate documentele care necesită aprobarea coordonatorului instituţional Erasmus+ se vor depune la DRI cu minim 7 zile înainte de termenul limită stabilit de instituţia parteneră.

Listă de documente care se vor depune la DRI după selecţie:

  • copie carte de identitate - cartea de identitate trebuie să fie valabilă pe toată durata mobilităţii
  • copie asigurare medicală sau card european de sănătate
  • copie asigurare în caz de accident
  • copie asigurare de răspundere civilă
  • training agreement (acord de formare profesională): 
    • Formular de training agreement valabil din 18.09.2020
    • Conţinutul TA-ului se stabileşte în urma discuţiei cu coordonatorul academic al mobilităţii şi decanul/ prodecanul/promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii în cazul studenţilor de la ciclurile de licenţă sau masterat, conducătorul de doctorat în cazul doctoranzilor, respectiv tutorele în cazul absolvenţilor. TA se listează în 3 exemplare şi se semnează de către student şi de către decanul/ prodecanul/ promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (în cazul studenţilor de la ciclurile de licenţă sau masterat), conducătorul de doctorat în cazul doctoranzilor, respectiv de tutore în cazul absolvenţilor, după care se aduce la Departamentul Relaţii Internaţionale la d-ra Miriana MILOSAVLEVICI, care va obţine semnătura coordonatorului instituţional Erasmus şi va transmite TA-ul aprobat instituţiei partenere.
    • Nu se va semna training agreement-ul înainte de susţinerea online a testului de limbă!
  • copie adeverinţă de absolvire cu diplomă (pentru absolvenţi)
  • extras de cont în euro - obligatoriu contul va fi deschis pe numele beneficiarului bursei
  • cerere de emitere a unui ordin de deplasare - formularul se generează la DRI şi necesită semnătura / ştampila decanatului şi semnătura studentului.
  • Dacă mobilitatea se suprapune peste examenul de absolvire va fi necesară obținerea aprobării prorectorului de resort înainte de semnarea contractului financiar. Fără această aprobare mobilitatea nu se poate efectua. 

ATENȚIE! În cazul în care un student dorește să se retragă din program, acesta va completa și transmite cererea de renunțare la mobilitate la erasmus.outgoing@upt.ro.

Înainte de plecarea în mobilitate veţi:

  • da un test online de evaluare a competenţelor lingvistice: linkul se primeşte pe adresa de e-mail trecută în formularul de candidatură. Testul de limbă este obligatoriu şi trebuie finalizat înainte de semnarea training agreementului.
  • depune o adeverinţă care confirmă că sunteţi student UPT şi că nu aveţi mai mult de 3 restanţe înainte de plecarea în mobilitate.
  • semna un contract financiar
  • semna declarația privind derularea mobilităților finanțate prin programele Erasmus+ și Spațiul Economic European SEE
  • primi un exemplar al ordinului de deplasare

Atenţie! Plata primei tranşe a grantului (80% din grantul total) înainte de plecarea în mobilitate este condiţionată de predarea tuturor documentelor în timp util (minim 1 lună înainte de plecarea în mobilitate) şi de primirea fondurilor de la Agenţia Naţională.

În timpul mobilităţii:

  • nu puteţi să fiţi delegaţi de compania gazdă să efectuaţi o parte a plasamentului în altă ţară decât cea menţionată în contractul financiar
  • în prima săptămână a mobilităţii veţi trimite atestatul de prezenţă care confirmă sosirea la instituţia gazdă
  • în prima lună a mobilităţii puteţi cere modificări ale acordului de formare profesională (modificările trebuie aprobate de către UPT)
  • veţi urma un curs online de limbă străină dacă în urma testării lingvistice s-a considerat oportun să vi se aloce un astfel de curs
  • dacă este cazul: trimite cererea de prelungire / reducere a duratei mobilităţii cu minim 30 de zile înainte de data preconizată iniţial pentru finalizarea mobilităţii. Cererile de prelungire/reducere a duratei mobilităţii sunt analizate individual. Cererile aprobate de prelungire pot să fie cu grant sau cu 0 grant. Reducerea duratei mobilităţii va duce automat la o reducere a grantului. Durata minimă a unei mobilităţi de practică este 60 de zile calendaristice.

Listă de documente care se depun la DRI după revenirea din mobilitate:

  • atestat de prezenţă care confirmă atât data începerii, cât şi data finalizării mobilităţii - în original
  • training agreement cu secţiunea "after the mobility" completată. Instituţia gazdă va completa cât mai detaliat posibil această secţiune din acordul de formare profesională pentru că echivalarea / recunoaşterea mobilităţii se va face în baza evaluării activităţii de la compania gazdă
  • raport narativ de activitate de minim 1 pagină A4 + fotografii pentru diseminarea experienţei

După finalizarea mobilităţii veţi completa:

  • un test online de evaluare a competenţelor lingvistice
  • un chestionar privind mobilitatea

Atenţie! Plata tranşei a doua se va face numai după ce dosarul este complet, ceea ce include completarea chestionarelor online (obligatorii la finele mobilităţii) şi echivalarea stagiului de practică de către facultatea de origine.


Linkuri utile

Această pagină conţine informaţii oficiale privind programul Erasmus+ din UPT.  Departamentul Relaţii Internaţionale nu răspunde pentru corectitudinea informaţiilor obţinute din alte surse (pagini web, reţele sociale, grupuri de discuţii, articole din presă, etc.).

 

ALTE INFORMATII

 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi de practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2023-2024.
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi de practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2022-2023.
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2020-2021
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2019-2020
 
 
   Informaţii privind mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2018-2019.
 
 
   Informaţii de bază despre mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2017-2018.
 
 
    Informaţii de bază despre mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2016-2017.
 
 
   Informaţii de bază despre mobilităţile Erasmus+ de studii şi practică (studenţi & absolvenţi) din anul universitar 2015-2016.
 
 
   Programul Erasmus+ (2014-2021) înlocuieşte programul LLP- Erasmus (2007-2014). Studenţii UPT pot beneficia de sprijin financiar pentru efectuarea unei mobilităţi de studii sau practi...
 
 
   1 ianuarie 2014 va însemna începrea noului program european în domeniul educaţiei, Erasmus+, care va continua şi dezvolta actualul pachet Lifelong Learning Programme, Youth in Action...
 
 
   Linkuri utile pentru studentii care efectueaza mobilitati in strainatate
 
 
   Sistemul de garantare a împrumuturilor Erasmus+ pentru studii de masterat a fost lansat la începutul acestui an de Comisia Europeană şi de Fondul European de Investiţii. În total, s...
 
 
 
 
 
Piata Victoriei, Nr.2, 300006,
Timisoara, Romania
Tel. +40 256 403034, Fax. +40 256 403033
© Copyright 2024