Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

95 de ani de Excelență Academică ai UPT

 
 
95 de ani de Excelență Academică ai UPT
11 Noiembrie 2015

 

 

 

 

 

 

11.11.2015 - 95 de ani de excelenţă academică – Universitatea Politehnica Timişoara

Punctul culminant al aniversării celor 95 de ani de la înfiinţarea Universităţii Polihnica Timişoara a reunit miercuri, 11 noiembrie, oficiali din toată ţara şi reprezentanţi ai mediului academic şi economic.

În 1920, regele Ferdinand I semna decretul regal prin care se puneau bazele primei instituții de învățământ superior din vestul României.

95 de ani mai târziu, Politehnica Timişoara a ajuns o instituție de învățământ și cercetare avansată, recunoscută la nivel mondial pentru calitatea pregătirii studenților, pentru rezultatele obținute în cercetare și pentru acordurile și parteneriatele încheiate în toată lumea.

La ceremonia festivă de miercuri au participat aproximativ o sută de invitaţi din ţară şi străinătate, iar mesaje de felicitare pentru UPT au venit, printre alţii, din partea preşedintelui Klaus Iohannis – prin vocea consilierului pentru educaţie, Ligia Deca, de la ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu – prin vocea directorului din cadrul ministerului, Antonela Toma şi de la Mitropolitul Bnatului, Ioan Selejan.

Şedinţa din Sala Senatului UPT, care a durat 95 de minute, a reprezentat un prilej de aducere aminte şi omagiere a celor 95 de ani de la înfiinţarea universităţii ce a contribuit la conturarea imaginii municipiului de pe Bega.

Ziua a continuat cu inaugurarea expozitiei „UPT. 95 de secvenţe” – o expoziţie ce a surprins viaţa universitară a Politehnicii în 95 de ipostaze.

Marcarea celor 95 de ani de la înfiinţarea intituţiei s-a încheiat miercuri cu două lansări de carte: Coleta DE SABATA, UPT – Oameni, Idei, Fapte şi Mihai BOTESCU, Ambient Arhitectural.

(vezi programul din saptămâna aniversară 9-13 noiembrie)

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +