Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Aniversarea a 96 de ani de la înființarea Politehnicii și a 75 de ani de existență a Facultății de Construcții

 
 
Aniversarea a 96 de ani de la înființarea Politehnicii și a 75 de ani de existență a Facultății de Construcții

96 ani de Politehnică, 75 ani de Învățământ Superior în Construcții

11 Noiembrie 2016

 

 

 

 

 

În anul 2016, Universitatea Politehnica Timișoara aniversează 96 de ani de la înființare. Zilele Politehnicii, desfășurate în intervalul 20 octombrie – 20 noiembrie, au cuprins o suită de evenimente care au subliniat încă o dată rolul cheie pe care îl are universitatea ca furnizor de servicii educaționale și vector al dezvoltării socio-economice regionale.

La ceas aniversar se află și Facultatea de Construcții, care aniversează vineri, 11 noiembrie 2016, 75 de ani de existență. Festivitatea omagială va avea loc în Amfiteatrul „Nicolae Maior” al Facultății de Construcții, începând cu ora 10:00.

Despre Facultatea de Construcții

În cei 75 de ani de activitate, facultatea și-a construit o foarte bună imagine la nivel național și internațional, pe baza reputației cadrelor didactice, precum și prin fiabilitatea profesională a celor peste 18000 absolvenți. Totodată, Facultatea de Construcții și-a construit tradiția în prima linie a dezvoltării academice, științifice și profesionale în domeniu, fiind un reper de profesionalism și exigență.

Oferta educațională este adaptată atât standardelor naționale cât și celor internaționale pentru trei domenii de studii, într-o strânsă legătură: inginerie civilă, ingineria instalaților și inginerie geodezică. Aceasta ofertă include un program de Master internațional de tip Erasmus Mundus în parteneriat cu cinci universități europene de top și un acord de diplomă dublă cu una dintre cele mai prestigioase universități din Germania.

Cercetarea științifică este adaptată la tendințele actuale din domeniu, lucru demonstrat de numărul important de proiecte naționale și internaționale de cercetare pe care le are facultatea, împreună cu parteneri din mediul academic, de cercetare-dezvoltare și industrial.

Facultatea de Construcții din Timișoara este implicată în activitatea de standardizare națională și europeană, precum și în activități de consultanță pentru obiective importante. De la începutul anilor 1990, facultatea a pionierat introducerea și promovarea eurocodurilor structurale (normele europene unificate pentru construcții) în România. Astăzi, membrii facultății reprezintă țara noastră în cadrul grupurilor de lucru ale CEN - Comité Européen de Normalisation, pentru elaborarea noii generații de Eurocoduri.

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +