Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cadre didactice din UPT, premiate de Academia Română

 
 
Cadre didactice din UPT, premiate de Academia Română

ceremonia de decernare a premiilor a avut loc online

8 Decembrie 2020

 

 

 

 

 

Academia Română a acordat, conform tradiției, la începutul lunii decembrie, premiile care recompensează cele mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului 2018. În acest an, din cauza pandemiei, ceremonia de decernare a premiilor a avut loc online. Laureații au fost nominalizați de către Biroul Prezidiului, condus de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Academia Română acordă un număr de 81 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi din domeniul cultural sau științific reprezentat în cele 14 secții ale Academiei Române: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației. Din totalul celor 81 de premii, pentru anul 2018 au fost recompensate 71 de lucrări sau grupuri de lucrări, creații individuale sau elaborate de colective de autori.

Universitatea  Politehnica Timișoara a fost onorată și în acest an cu următoarele premii:

  1. Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române la categoria „Științe Tehnice” pentru grupul de lucrări: Caracterizarea mecanică a materialelor celulare avansate/ Mechanical characterization of advanced cellular materials, autori Emanoil Linul şi Nima Movahedi (Australia).
  2. Premiul „Tudor Tănăsescu“ al Academiei Române la categoria „Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei” pentru un grup de 3 lucrări ştiinţifice: Tehnici data-driven de acordare a parametrilor regulatoarelor, autori Raul-Cristian Roman și Radu-Emil Precup.
  3. Premiul „ Gheorghe Cartianu“ al Academiei Române la categoria „Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei” pentru un grup de 4 lucrări ştiinţifice: Metode şi baze de date de îmbunătăţire a vizibilităţii în imagini afectate de ceaţă, autori Codruţa O. Ancuţi şi Cosmin Ancuţi.

Lista completă a premiilor o găsiți aici: https://acad.ro/premiileAR/liste/2018.pdf.

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +