Liga Studenților din Facultatea de Mecanică Timișoara (LSFMT), cu sprijinul Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a organizat în perioada 23–25 mai 2025 cea de-a XII-a ediție a concursului MecART, un eveniment dedicat promovării pasiunii pentru ingineria mecanică în rândul liceenilor. La această ediție au participat 45 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, proveniți de la licee tehnologice și colegii tehnice din județele Timiș, Arad și Hunedoara.
Prin componenta socio-culturală a proiectului, concursul MecART și-a propus, pe de o parte, să ofere participanților un cadru organizatoric informal, în afara mediului academic, unde aceștia să se poată cunoaște mai bine și să lege noi prietenii, iar pe de altă parte, să sprijine elevii pasionați de inginerie mecanică în dezvoltarea și perfecționarea talentului lor într-un context competitiv și motivant.
Pe parcursul evenimentului, s-a încurajat familiarizarea elevilor cu mediul universitar prin organizarea probelor de concurs în incinta facultății, precum și prin vizitarea laboratoarelor de specialitate. Participanții au avut oportunitatea de a interacționa direct cu cadrele didactice universitare, dobândind o perspectivă realistă asupra vieții academice. De asemenea, prin implicarea activă a studenților organizatori, elevii au avut ocazia să experimenteze atmosfera vieții studențești, intrând simbolic în rolul de student.
Elevii participanți au fost provocați să își testeze abilitățile tehnice într-un cadru competitiv, alegând una dintre următoarele secțiuni:
Au fost acordate premiile I, II și III, pentru fiecare sectiune, elevilor care în urma susținerii celor două probe au acumulat cele mai bune punctaje. Premianții acestei ediții au fost:
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.