Concursurile naționale organizate de Universitatea Politehnica Timișoara cu ocazia evenimentului „Politehnica - un pas spre viitorul tău” se bucură de o popularitate tot mai mare în rândul elevilor de liceu care, în acest an, s-au înscris într-un număr record, de circa 1500, aproape cât o admitere. Este încă o dovadă a aprecierii de care are parte UPT la nivel național.
După ce, săptămâna trecută, aproximativ 500 de elevi au venit la primele concursuri din cadrul evenimentului, în zilele de 12 - 13 aprilie 2019, încă 1000 de elevi au venit la concursul de matematică „Valeriu Alaci” (peste 600 de elevi), o competiție organizată de facultățile de Automatică și Calculatoare și cea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, precum și la Olimpiadele Comunicării (peste 300 de elevi), organizate de Facultatea de Științe ale Comunicării.
Sute de elevi au umplut Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT la deschiderea festivă ce a avut loc vineri, 12 aprilie 2019, în prezența reprezentanților conducerii universității, ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș, ai mediului economic și ai ligilor studențești din UPT. Sâmbătă, 13 aprilie, tot în Auditorium, a avut loc festivitatea de premiere la Olimpiadele Comunicării, o competiție desfășurată online. Proba scrisă din cadrul concursului de matematică „Valeriu Alaci” a fost programată tot sâmbătă, 13 aprilie 2019, în amfiteatrele Universității Politehnica Timișoara, în după-amiaza aceleiași zile având loc și festivitatea de premiere, pe secțiuni.
Cei care au obținut premiile I, II sau III la cele 8 concursuri naționale organizate de Universitatea Politehnica Timișoara pot fi admiși fără a mai susține examen de admitere, cu condiția, bineînțeles, să promoveze examenul de bacalaureat.