Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”

 
 
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”

Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”

19 Aprilie 2024

 

 

 

 

 

Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara au organizat, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT, Conferința „SUDURA 2024”, manifestare adresată specialiștilor din industrie, cercetare și învățământ superior.

În deschiderea evenimentului, cuvintele de salut ale organizatorilor au fost adresate de Andreea Bobic, președinte ASR, filiala Timișoara, Viorel-Aurel Șerban, fost rector al UPT și președinte al Fundației Politehnica, Sorin David, președinte ASR, și Cosmin Codrean, prodecan al Facultății de Mecanică din cadrul UPT.

Conferința a avut o tematică largă care se referă, în general, la noutățile privind dezvoltarea procedeelor, materialelor și aplicațiilor industriale din domeniul sudării, accentul fiind pus asupra următoarelor direcții:

  • Stadiul actual și tendințe în dezvoltarea sudării și a tehnicilor de îmbinare;
  • Robotizare şi inteligenţă artificială în domeniul sudării;
  • Fabricație aditivă şi procese conexe;
  • Informatizare și digitalizare în domeniul sudării;
  • Modelarea și simularea proceselor de sudare și a comportării materialelor la sudare;
  • Fabricația ecologică, aspecte de mediu şi de sănătate în ingineria fabricației;
  • Metode avansate în controlul de calitate şi nedistructiv al îmbinărilor sudate;
  • Design și artă în ingineria sudării.

Programul conferinței a inclus o secțiune tehnico-comercială, adresată companiilor, precum și o secțiune inedita pentru o conferință în domeniul tehnic - „Artă sudată”. Tot în cadrul evenimentului s-au desfășurat concursurile ASR „Tineretul creează” și „Tineretul sudează”- faza finală, precum și o ședință deschisă a Comitetului Tehnic ASRO CT 39 „Sudare și procedee conexe”.

În sesiunea plenara a conferinței au susținut prezentări 4 invitați internaționali: profesorii S.T. Amancio de la TU Graz - Austria, A. Sedmak de la University of Belgrade - Serbia, V. Grabulov - DUZS - Serbia și dl E. Miklos de la Linde GmbH (Germania).

La expoziția de artă sudată, prezentă pe tot parcursul conferinței au fost prezentate exponate de la Galați, Cluj, Timișoara. În cadrul expoziției și-a expuns câteva lucrări și sculptorul timișorean Bogdan Nueleanu.

Lucrările incluse în programul conferinței au fost publicate într-un volum care s-a distribuit participanților pe suport electronic. Lucrări selectate vor fi publicate ulterior conferinței în revista ASR „SUDURA”.

Fondarea Asociației de Sudură din România este consecința unei tradiții în domeniul sudării în țara noastră, care a început chiar la Timișoara, prin constituirea, în 1937, a Cercului pentru Încurajarea Sudurii și, ulterior, a înființării primei specializari de sudură, la Institutul Politehnic Timișoara, de către academicianul Corneliu Mikloși.

 
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
Continuarea unei tradiții - Conferința „SUDURA 2024”
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +