Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul UPT își deschide laboratoarele pentru toți elevii

 
 
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul UPT își deschide laboratoarele pentru toți elevii

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul UPT își deschide laboratoarele pentru toți elevii

22 Martie 2023

 

 

 

 

 

Universitatea Politehnica Timișoara a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara - un pas spre viiitorul tău!”, Caravana UPT, școli de vară, cursuri de pregătire pentru bacalaureat și admiterea la facultate, până la burse acordate elevilor premiați la concursuri naționale și internaționale, premii acordate elevilor care fac performanță, indiferent de domeniu sau chiar susținerea unor activități ale elevilor.

În aceeași notă, Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, a lansat, în data de 20 martie 2023, Programul Laboratoare de Chimie deschise elevilor și profesorilor din învățământul preuniversitar.

În cadrul acestui program, sub coordonarea profesorilor de la clasă, împreună cu colegi din mediul universitar, se oferă posibilitatea de a utiliza baza materială şi infrastructura Facultăţii de Chimie Industrială și Ingineria Mediului pentru a le arăta elevilor frumuseţea chimiei şi a-i atrage spre această ştiinţă care ne ajută să înţelegem şi să trasformăm lumea în care trăim. 

Programul se adresează tuturor elevilor care studiază chimia (din clasa a VII-a până în clasa a XII-a) şi îşi propune să permită accesul liber al elevilor, însoţiţi de un cadru didactic, în laboratoarele facultăţii, pentru a realiza o parte din experimentele de chimie prezentate în manuale.

Programul se va desfăşura în perioada 20 martie – 15 iunie 2023 în cele două locaţii ale facultăţii, din Bd. Vasile Pârvan nr. 6 – Chimie Anorganică și Str. Carol Telbisz (fostă Bocşei) nr. 6 – Chimie Organică.

Detalii organizatorice, precum și modalitățile de programare, au fost transmise unităților de învățământ și postate pe pagina web și conturile de socializare (facebook și instagram) ale facultății. 

Inițiativa se adaugă programului de meditații gratuite la discipinele Chimie Anorganică și Chimie Organică intitulat „Cu UPT învăț CHIMIE”, ce vine în întâmpinarea elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, oferind cursuri gratuite de pregătire predate de cadre didactice universitare de la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Prin acest program se urmărește recuperarea materiei restante, aprofundarea cunoștințelor în domeniile menționate, formarea de competențe necesare absolvenților de liceu, precum și familiarizarea elevilor cu cerințele subiectelor pentru susținerea examenului de bacalaureat.

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +