Universitatea Politehnica Timișoara transmite sincere condoleanțe Familiei Regale a României la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I de România.
Alături de întregul popor român, pentru care a reprezentat un adevărat reper moral prin personalitatea sa marcantă, comunitatea academică a Universităţii Politehnica Timişoara, ctitorie a Casei Regale a României, prin decretul semnat de Regele Ferdinand la 11.11.1920, este îndoliată și profund marcată de trecerea la cele veșnice a Majestăţii Sale Regele Mihai I, un adevărat susţinător al învăţământului românesc în general şi al celui timişorean în special.
În semn de apreciere a excepţionalelor calităţi umane şi politice dovedite în perioada în care a condus România, în cel mai dificil deceniu al existenţei sale, dar şi în anii exilului, când a reprezentat un simbol al rezistenţei morale în faţa agresiunii şi dominaţiei totalitarismului comunist, Universitatea Politehnica Timişoara i-a decernat, în 27 decembrie 2010, titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA.
Trecerea la cele veșnice a Majestăţii Sale Regele Mihai I de România a îndoliat întreaga comunitate a Universităţii Politehnica Timişoara, în numele căreia transmit cele mai sincere mesaje de condoleanţe şi de susţinere în aceste momente de grea încărcătură emoţională.
Odihnească-se în pace! Va rămâne veşnic în inimile noastre!
Cu durere în suflet,
RECTOR,
Prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel ŞERBAN