Cea de-a VI-a ediție a evenimentului „Politehnica Timișoara - un pas spre viitorul tău!” vine cu o serie de noutăți. Circa 1500 de elevi din toată țara și din Republica Moldova (un record de participare) vin la Universitatea Politehnica Timișoara unde vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, vor putea să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, vor lua contact cu cei care sunt deja studenți și vor cunoaşte îndeaproape orașul Timișoara.
Acțiunea, care este una de tradiţie, aflată deja la cea de-a VI-a ediţie, se adresează elevilor de liceu și vizează informarea și familiarizarea lor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții a absolvenților de liceu spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes.
Elevii, din clasele IX - XII, din județele Alba, Argeș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea și din Republica Moldova, vin să participe la cele 8 concursuri naționale organizate de facultățile din cadrul UPT.
În premieră, în acest an, competițiile vor fi organizate în două weekend-uri consecutive. Astfel, în zilele de 5 - 7 aprilie 2019, se vor desfășura următoarele concursuri:
Deschiderea festivă va avea loc vineri, 5 aprilie, ora 15:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, după care concursurile se vor desfășura sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 9:00.
După o săptămână, în 13 aprilie, începând cu ora 9:00, se vor desfășura celelalte două concursuri:
Ocupanții locurilor I, II și III de la fiecare dintre cele 8 concursuri se pot înscrie la Universitatea Politehnica Timișoara fără a mai susține concurs de admitere.
Costurile pentru transportul, cazarea și masa elevilor și a profesorilor însoțitori sunt suportate de către Universitatea Politehnica.