Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Proiectul „Școala de vară nonformală” continuă

 
 
Proiectul „Școala de vară nonformală” continuă
1 August 2018

 

 

 

 

 

 

Școala de vară - Non formalul vine la sat

Studenții-arhitecți de la UPT au adus o bucurie elevilor din mediul rural

 

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara a fost, în acest an, partenera Asociației Alternativ Ed, care a demarat în 2013 un proiect inedit în satele din județul Timiș.

Practic, în urmă cu 5 ani a demarat proiectul „Școala de vară nonformală” care a început în Petroasa Mare (în 2013 și 2014), iar ulterior s-a extins și în Criciova, Jdioara și Cireșu (în 2016 și 2017).

În această vară, între 30 iulie - 4 august, inimoșii voluntari au continuat frumoasa poveste la Balinț, Bodo, Criciova, Jdioara și Cireșu. În cele 5 sate au fost organizate ateliere multidisciplinare, care să îi ajute pe cei 200 de copii să exploreze lumea care îi înconjoară, pornind de la propria identitate, până la comunitatea din care fac parte și chiar mai departe.

În baza experienței de până acum și special creată pentru comunitățile dezavantajate, Școala de vară pune bazele unui nou model de învățare ce invită la explorare, investigare și socializare. Atelierele multidisciplinare -arhitectură, pictură, dans, creație, activități sportive, jocuri creative și vizionare de filme în aer liber- au permis conectarea informațiilor nou descoperite cu mediul înconjurător, cu ajutorul educaţiei non-formale, prin artă şi joc.

Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnica Timișoara a participat la școala de vară cu 8 studenți, coordonați de lect.dr.arh. Cristina Povian. Aceștia, alături de cadrele didactice din localitățile menționate au proiectat, în școlile generale, filmulețe în care le-au arătat copiilor ce înseamnă arhitectura, au explorat, prin jocuri interactive, forme geometrice și au construit căsuțe din carton pe care, alături de micuții elevi, le-au pictat. Filmulețele proiectate i-au purtat pe micuții elevi (dintre care unii nu au ieșit până acum din satul lor) prin toată lumea, de la piramidele egiptene și Marele Zid Chinezesc, până la Marele Canion sau cascada Niagara.

 
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
„Școala de vară nonformală”
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +