Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

 
 
Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

23 Aprilie 2024

 

 

 

 

 

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor.

Ideea marcării Zilei Bibliotecarului și a Zilei Mondiale a Cărții la 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și sunt comemorați Miguel de Cervantes și William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații — cărți.

În România din anul 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, iar la 23 iunie 2014, președintele României de atunci a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind declararea datei de 23 aprilie drept „Ziua Cărții”.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, cea mai modernă din țară, a ținut să marcheze această zi oferind utilizatorilor, studenți și cadre didactice, posibilitatea de a îmbrăca, pentru o zi, haina bibliotecarului, pentru a afla cum se fac cardurile de acces, cum se caută în catalogul electronic, cum se fac împrumuturile la self-check, cum se accesează bazele de date, cum funcționează programul special Aleph etc. Chiar și rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a îmbrăcat tricoul cu „Astăzi eu sunt bibliotecarul tău”, surprinzându-i pe studenți prin apariția la pultul de înregistrare de la Biblioteca UPT. A fost bun prilej de a vedea întreaga muncă desfășurată de bibliotecarii UPT și de a le mulțumi pentru activitatea desfășurată.

Tot în 23 aprilie 2024, la Biblioteca UPT a fost organizat workshop-ul „Digitizare și depozit digital”, adresat tuturor bibliotecarilor din județul Timiș, urmat de o vizită la Departamentul de Mecatronică al Universității Politehnica Timișoara, unde are loc procesul de digitizare a cărților.

După cum a declarat dr.ing. Agneta Lovazs, evenimentul a avut rolul de a sublinia importanța digitizării, dar și munca uriașă din spatele acesteia. În Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, digitizarea a început în 2019, iar de atunci peste 5500 de titluri au ajuns în Depozitul Digital (inclusiv toată colecția de teze de doctorat din 1990 și până în prezent), însumând circa un milion de pagini.

În prezent, Biblioteca UPT are în depozite peste 350.000 de titluri de carte, iar digitizarea unei cărți (scanarea și prelucrarea documentului scanat, astfel încât să poată fi utilizat), cu tehnologia actuală, durează circa 4 ore (în cazul cărților vechi chiar mai mult).

 
Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +